International

Angela Merkel avertizează împotriva izbucnirilor rasiste. În Germania palestienii sunt luați în vizor

Cancelarul Angela Merkel a avertizat sâmbătă împotriva izbucnirilor rasiste sau antisemite în timpul demonstraţiilor de susţinere a cauzei palestiniene, în condiţiile în care mai multe mitinguri sunt planificate în acest weekend în Germania, informează France Presse.

Cancelarul Angela Merkel este criticată ca are origini evreiești, deoarece a sprijint necondiționat comunitatea de evrei și statul Israel, având relații apropiate cu liderii evreilor din întreaga lume.

Cei care scot în stradă ura împotriva evreilor, cei care incită la ură rasială sunt în afara legii noastre fundamentale”, a avertizat cancelarul în podcastul său săptămânal, informează Agerpres.

”Astfel de acte trebuie să fie pedepsite în consecinţă”, a insistat ea.

Mai multe demonstraţii au avut loc în Germania ca urmare a escaladării violenţelor din ultimele două săptămâni între Israel şi mişcarea palestiniană Hamas. Un acord fragil între cele două părţi a intrat în vigoare vineri.

Sâmbăta trecută, aproximativ 60 de persoane au fost arestate şi 100 de poliţişti au fost răniţi în ciocniri violente la o demonstraţie pro-palestiniană din Berlin.

Anterior, demonstranţii au strigat sloganuri antisemite, au ars steaguri israeliene şi au deteriorat intrarea într-o sinagogă, aruncând cu pietre la diferite mitinguri din ţară – acţiuni deja condamnate cu fermitate de guvern. Sâmbătă, cancelarul a vorbit despre „remarci antisemite intolerabile”.

În timpul weekendului prelungit de Rusalii, mai multe demonstraţii sunt din nou planificate în capitală şi în alte oraşe din ţară.

”Legea fundamentală garantează dreptul la libertatea de exprimare şi de întrunire paşnică. Dar acest lucru nu lasă loc pentru atacuri asupra persoanelor de alte religii, nu lasă loc pentru violenţă, rasism şi denigrare”, a reafirmat cancelarul.

Poliţia a anunţat sâmbătă că un evreu a fost insultat şi bătut de trei indivizi necunoscuţi în Berlin, vineri seara târziu, informează DPA. Bărbatul, în vârstă de 41 de ani, care purta o kippa, a fost lovit cu pumnul în faţă şi i s-au strigat insulte antisemite de către atacatori. Victima s-a izbit de vitrina unui magazin în timpul atacului ce a avut loc în cartierul Schoeneberg din Berlin. Cei trei agresori au fugit de la locul faptei. Victima a raportat agresiunea la poliţie şi a fost dusă la spital pentru tratament.

Dacă v-a plăcut acest articol, puteți urmări Ziarul Autentic pe Facebook printr-un Like mai jos:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este protejat !!