Diverse

Codul portocaliu din Constanța a intrat în vigoare și va fi valabil până miercuri, ora 10.00

Codul portocaliu din Constanța a intrat în vigoare și va fi valabil până miercuri, ora 10.00. Aproape toată țara este sub cod galben de ploi, iar pentru unele zone meteorologii au emis o avertizare cod portocaliu.

În județul Constanța și Tulcea va ploua abundent, iar cantitățile de apă vor depăși 40 – 50 l/mp și izolat peste 70 l/mp.

Pe coasta Mării Negre, vântul va sufla cu viteze de 55 – 70 km/h.

Tot în același interval, aproape întreaga țară va fi sub avertizare cod galben de ploi însemnate cantitativ și instabilitate atmosferică temporar accentuată.

În Dobrogea, în estul și nord-estul Munteniei și în jumătatea de sud a Moldovei va ploua abundent. În Oltenia, vestul Munteniei, cea mai mare parte a Transilvaniei, sudul Banatului, precum și în zonele de munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, vijelii și, izolat, grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 20 -35 l/mp și izolat peste 40 l/mp.

În cursul zilei de miercuri (2 iunie) în Dobrogea va continua să plouă în general moderat cantitativ, iar vântul va prezenta intensificări temporare, cu viteze de 45 – 55 km/h.

Dacă v-a plăcut acest articol, puteți urmări Ziarul Autentic pe Facebook printr-un Like mai jos:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este protejat !!