DOCUMENT: Autoritățile au decis să redeschidă restaurantele, cinematografele și sălile de spectacole din București
Comitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti a decis redeschiderea restaurantelor și a sălilor de spectacole, fără a se depăși capacitatea de 30%. Măsurile intră în vigoare luni, la miezul nopții, informează Mediafax. Documentul oficial poate fi consultat AICI!
Circulația persoanelor în afara locuinței este interzisă între orele 22.00 – 5.00, cu condiția menținerii incidenței cumulate la cel mult 4 la mia de locuitori.
Această măsură rămâne valabilă pentru că, spune prefectul Alin Stoica, încă suntem în scenariul galben și există pericolulul ca lucrurile să se poată întoarce.
Magazinele pot rămâne deschise între orele 5.00 – 21.00.
Terasele, cafenelele, cinematografele și sălile de spectacole se deschid între orele 5.00 – 21.00, fără a depăși 30% din capacitatea spațiului.
Este interzisă organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private.
Accesul în mall-uri se face în așa fel încât să se mențină distanța de minim 2 metri între persoane. Aceeași regulă este valabilă și pentru piețele agroalimentare și în cele volante.
De asemenea, pentru participarea la slujbele religioase oficiate cu ocazia Ramazanului se permite circulația persoanelor în perioada 8 – 9 mai între orele 22.00 și 5.00.
STB SA va monitoriza gradul de încărcare a mijloacelor de transport.
Este în continuare obligatorie purtarea măști de protecție astfel încât să acopere nasul și gura pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de cinci ani.
Timp de trei zile, rata de infectare cu SARS-CoV-2 s-a situat sub 3 la mia de locuitori în Capitală.
Potrivit reglementărilor legale, la scăderea incidenţei COVID-19 sub 3 la mia de locuitori pot fi deschise restaurantele, cafenelele, cinematografele, teatrele şi cazinourile la interior la capacitatea de 30%, în intervalul orar 6.00 – 22.00.
Următorul prag de atins este de 1,5 la mia de locuitori, când relaxarea va fi mai accentuată. Atunci, spune prefectul, restaurantele, barurile și cinematografele de pot deschide la o capacitate de 50%, dar vor fi permise și concertele cu maxim 300 de persoane.