Duminică, cetățenii din Republica Moldova sunt chemați la urne ca să curețe Parlamentul țării de corupți
Duminică, cetățenii din Republica Moldova sunt chemați la urne ca să curețe Parlamentul țării de corupți, în cadrul unui scrutin anticipat. În competiție s-au înscris 23 de partide și blocuri electorale.
Scrutinul programat duminică are rolul de a desemna un nou legislativ al Republicii Moldova, după ce Maia Sandu, președintele țării, a semnat în luna aprilie a acestui an decretul de dizolvare a Parlamentului. La această situație s-a ajuns după ce toate șansele de a fi învestit un guvern s-au epuizat.
Principala luptă este dată, însă, între Partidul Acțiune și Solidaritate, fondat de președinta Maia Sandu, și Blocul electoral al Comuniștilor și Socialiștilor, condus de Vladimir Voronin și Igor Dodon. PAS militează pentru apropierea de Uniunea Europeană împotriva corupției, în timp ce formațiunea lui Voronin și Dodon susțin apropierea de Federația Rusă.
Corupția din Parlamentul Moldovean?
Cel mai corupt Parlament din istoria Republicii Moldova, dizolvat în aprilie 2021 de către președinta pro-europeană Maia Sandu, este emanația sistemului electoral mixt, propus de ex-președintele pro-rus Igor Dodon și votat, în iulie 2017 de majoritatea parlamentară controlată de oligarhul acum fugar Vladimir Plahotniuc. După ce Plahotniuc a pierdut puterea și a fugit din Moldova, Parlamentul a anulat sistemul mixt și s-a revenit la cel proporțional (pe liste de partid).
La anticipate s-a ajuns la finalul unei bătălii politice duse de noul președinte al țării, Maia Sandu, contra a ceea ce ea a numit „frăția penalilor” – politicieni vizați în dosare de mare corupție, uniți în jurul socialiștilor, pentru a evita dizolvarea Parlamentului care le asigura imunitatea.
Aripa stângă și coruperea alegătorilor
Șansele stângii au scăzut iar acum, pe ultima sută de metri, cei care pleacă de la guvernare, dar care controlează încă unele instituții importante ale statului, par tentați să compenseze voturile pierdute cu votanți din regiunea transnistreană – o altă schemă testată în special la alegerile prezidențiale din 2020. Este vorba de transportarea organizată a alegătorilor din stânga Nistrului la secțiile de votare deschise pentru ei în dreapta râului.
Anul trecut, la prezidențiale, Comisia Electorală Centrală a interzis transportarea organizată a oamenilor la vot, prezumându-se că aceștia ar fi plătiți în autocare ca să voteze pentru un concurent anume. De data aceasta, autoritatea electorală ezită să emită însă o astfel de decizie.
Potrivit unor surse DW, mecanismul coruperii alegătorilor din regiunea transnistreană a fost deja declanșat, fiind cooptate în schemă și autoritățile separatiste de la Tiraspol.
Mai exact, de organizarea votanților pentru scrutinul de duminică s-ar ocupa, spun sursele, direcțiile raionale de cultură subordonate regimului separatist și directorii caselor de cultură din stânga Nistrului. Aceștia fac liste cu persoane din regiunea transnistreană care dețin buletine de identitate moldovenești și au drept de vot. Pentru un vot li s-ar propune câte 300 de lei (echivalentul a 15 euro) și o zi liberă de la muncă.
Secţii de votare de pe teritoriul României
Potrivit Ministerului Afacerilor Externe din Republica Moldova, pentru acest scrutin vor fi disponibile 12 secţii de votare pe teritoriul României:
Bucureşti (sediul Autorităţii Electorale Permanente): str. Stavropoleos 6, sector 3;
Bucureşti (sediul Biroului Electoral Central): str. Eugeniu Carada 1, sector 3;
Iaşi: Casa de Cultură a Studenţilor, str. Vasile Conta, nr.30;
Suceava: Universitatea “Ştefan cel Mare Suceava”, str. Universităţii, nr. 13;
Galaţi: Universitatea “Dunărea de Jos”, str. Domnească, nr. 47;
Bacău: Universitatea “Vasile Alecsandri”, Calea Mărăşeşti, nr. 157;
Cluj-Napoca: Casa de Cultură a Studenţilor, Piaţa “Lucian Blaga”, nr. 1-3;
Timişoara: Colegiul Naţional de Artă “Ion Vidu”, str. Cluj, nr. 12;
Braşov: Casa de Cultură a Studenţilor, str. Memorandumului, nr. 39;
Sibiu: Şcoala Gimnazială “Regina Maria”, str. Zaharia Boiu, nr. 1;
Constanţa: Universitatea “Ovidius”, b-dul Mamaia, nr. 124, Aleea Universităţii nr. 1;
Craiova: Universitatea “Craiova”, str. Alexandru Ioan Cuza, nr. 13.
Toate secţiile de votare vor funcţiona duminică, între orele 07:00 și 21:00.
De ce este important votul cetățenilor moldoveni
Astfel că, mai sunt doar câteva zile până când moldovenii din Republica Moldova, dar și de peste hotare, vor merge la urne pentru stârpii corupția din Parlamentul Moldovean. Așa cum au arătat alegerile din toamna anului trecut, pentru prezidențiale, un rol extrem de important îl au moldovenii din diaspora. În 11 iulie s-ar putea stabili un parcurs clar european pentru Republica Moldova. Acesta ar putea fi garantat de preşedintele actual care se bucură de încrederea partenerilor europeni, de o majoritate parlamentară stabilă ce va vota reformele cerute de Uniunea Europeană şi de un guvern capabil să le implementeze.