PoliticaUltima Ora

Fildis Reșit: Am votat ca și etnicii tătari, să poată avea într-adevăr un real sprijin pentru dezvoltarea comunității

Fildis Reșit, președintele Uniunii Culturale a Tătarilor din România dar și candidat pentru funcția de deputat, a fost prezent la secția de votare nr. 25, de la Liceul cu Program Sportiv ”Nicolae Rotaru”

După ieșirea de la urne a declarat că a votat pentru schimbare în bine a României dar și a comunității tătare pe care o reprezintă.

”Am votat schimbarea, dar nu orice fel de schimbare, am votat pentru o schimbare in bine cu onestitate și transparență, pentru o Românie care şi în Constanța şi în întreaga ţară, începe să respecte cetăţeanul, să respecte valorile și identitatea națională. Este nevoie de oameni noi în politică, cu viziune și dornici să lucreze pentru cetățeni cu dăruire. Am votat pentru acest viitor de care avem atâta nevoie şi care, după 30 de ani, a devenit o realitate despre care doar vorbim. Am votat ca și etnicii tătari, să poată avea într-adevăr un real sprijin pentru dezvoltarea comunității și conservarea limbii, a tradițiilor, obiceiurilor și culturii de care Dobrogea multiculturală, multietnică, are atâta nevoie de ea, pentru a completa tabloul României culturale.

La mulți ani, celor care își serbează ziua numelui de Sf. Nicolae! Sănătate, bucurii și împliniri!”, a transmis Fildis Reșit

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este protejat !!