Diverse

Gigi Becali refuză să se vaccineze: ”Apasă, mă, pe trăgaci, nu îmi pune niciun vaccin mie, mă!”

Gigi Becali este un antivaccinist convins, el având propriul tratament de combatere a infecţiei cu virusul SARS COV 2. Gigi Becali a declarat, la România TV, că nu se vaccinează nici dacă i se pune pistolul la tâmplă, pentru că s-a apropiat de Hristos şi nu mai are nevoie de nimic altceva.

Citește și: Gigi Becali a vrut să aducă un tir de medicamente anti-COVID în țară, dar a fost refuzat de Vlad Voiculescu: ‘A stat vreo 5-6 luni în vamă’

„Vaccinul nu îl fac nici dacă acuma vine unul aici cu serul și aici unul cu pistolul și zice: băi eu acum o să apăs pe trăgaci: Apasă, mă, pe trăgaci, nu îmi pune niciun vaccin mie, mă! Dacă am trăit până la vârsta asta și acuma m-am apropiat de Hristos, pentru ce eu să pierd eu viața mea?

Păi o să spuneți, stai, domle, că n-are nicio legătură. Păi are legătură științifică, că e științific aici… aaa, bate câmpii Becali. Nu bate câmpii Becali”, a spus latifundiarul.

Becali subliniază faptul că ştie că există studii care atestă singuranţa vaccinului, dar, cu toate astea, se teme să nu se încadreze în acel procent mic al excepţiilor.

„Eu spun ce spun oamenii de știință. Păi el e ARN intră în genom, intră în genă, te modifică genetic. Adică, cu alte cuvinte, eu de unde știu că iubesc, vrei să nu mai iubesc? Să devin animal? Bă, tată, nu la toată lumea, dar pe unii îi atacă genetic. Pe unii. Poate sunt eu unul din ăia pe care-l atacă genetic. Nu vreau, mi-e frică. Fiecare face ce vrea, păi nu? Eu nu le spun la oameni să nu facă. M-ai întrebat dacă fac și eu am spus așa: Aici vaccinul și aici pistolul. Trage glonț, nu mă vaccinez, ce am făcut eu rău în asta? Am făcut eu campanie împotriva vaccinării? Am spus ce fac eu„, încheie Gigi Becali.

Medic endodont Dr. Reșit Ayla
Dr. Reșit Ayla – CLICK PE IMAGINE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este protejat !!