PoliticaUltima Ora

Iohannis, mesaj pentru cadrele medicale: ”sacrificiile și tributul greu plătit de personalul medical”

Sacrificiile și tributul greu plătit de personalul medical, a transmis, sâmbătă, președintele Klaus Iohannis, afirmând că el crede că medicii, asistenții medicali, infirmierii, ambulanțierii, toți cei care au făcut posibilă depășirea pandemiei sunt eroii Europei de astăzi.

Klaus Iohannis a transmis, sâmbătă, un mesaj în deschiderea concertului extraordinar „Victoria medicinei – renașterea muzicii”, susținut de Orchestra Medicilor „Dr. Ermil Nichifor”.

El a spus că acest concert oferă o nouă oportunitate pentru a transmite respectul și recunoștința față de efortul, sacrificiile și tributul greu plătit de personalul medical în lupta cu pandemia.

„Fiecare epocă își are propriii săi eroi și cred cu tărie că medicii, asistenții medicali, infirmierii, ambulanțierii, toți cei care au făcut posibilă depășirea acestei grele încercări sunt eroii Europei de astăzi. Muzica este, fără îndoială, cel mai potrivit limbaj pentru a transmite un mesaj universal de speranță și încredere. Reîntoarcerea la normalitatea care ne lipsește tuturor este tot mai aproape, dar depinde de fiecare dintre noi ca acest obiectiv să devină realitate cât mai curând. Împreună putem pune capăt acestei pandemii și ne putem recâștiga dreptul la o viață fără restricții”, a transmis președintele.

Iohannis crede că este esențial să reconfirmăm, prin solidaritate și parteneriat, că rămânem uniți în voința de a trece cu bine și peste această perioadă dificilă.

Mesajul integral al președintelui Iohannis: „Îmi face o deosebită plăcere să transmit un mesaj în deschiderea concertului extraordinar „Victoria medicinei – renașterea muzicii”, susținut de Orchestra Medicilor „Dr. Ermil Nichifor”.

Acest moment omagial reunește două componente esențiale pentru durabilitatea oricărei societăți – sănătatea și cultura. Împletirea armonioasă a acestora inspiră în crearea unui regal muzical de excepție.

Felicit Fundația Medicina și Muzica și Fundația Constantin Silvestri pentru această inițiativă și îmi exprim prețuirea pentru membrii Orchestrei Medicilor. Prin profesionalism, talent și grijă pentru acuratețe ați reușit să cuceriți inimile iubitorilor de gen, iar bucuria revederii reprezintă o recunoaștere a valorii deosebite a activității dumneavoastră.

Concertul de astăzi oferă o nouă oportunitate pentru a transmite respectul și recunoștința noastră față de efortul, sacrificiile și tributul greu plătit de personalul medical în lupta cu pandemia.

Fiecare epocă își are propriii săi eroi și cred cu tărie că medicii, asistenții medicali, infirmierii, ambulanțierii, toți cei care au făcut posibilă depășirea acestei grele încercări sunt eroii Europei de astăzi.

Muzica este, fără îndoială, cel mai potrivit limbaj pentru a transmite un mesaj universal de speranță și încredere. Reîntoarcerea la normalitatea care ne lipsește tuturor este tot mai aproape, dar depinde de fiecare dintre noi ca acest obiectiv să devină realitate cât mai curând. Împreună putem pune capăt acestei pandemii și ne putem recâștiga dreptul la o viață fără restricții.

Este esențial să reconfirmăm, prin solidaritate și parteneriat, că rămânem uniți în voința de a trece cu bine și peste această perioadă dificilă, hotărâți să construim un viitor mai bun împreună!”.

Dacă v-a plăcut acest articol, puteți urmări Ziarul Autentic pe Facebook printr-un Like mai jos:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este protejat !!