PoliticaUltima Ora

Klaus Iohannis: Otrăvirea lui Alexei Navalnîi reprezintă o încălcare flagrantă a dreptului internațional

Președintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, în cadrul Summitului liderilor statelor din UE, că otrăvirea lui Alexei Navalnîi reprezintă “o încălcare flagrantă a dreptului internațional” și a susținut demararea, de îndată, de către Federația Rusă, a unei anchete imparțiale, ample şi transparente pentru a-i aduce în fața justiției pe cei responsabili. Liderii europeni vor relua discuțiile pe această temă la summitul care va avea loc în două săptămâni.

“Consiliul European a condamnat tentativa de asasinare a lui Alexei Navalnîi, prin folosirea unui agent chimic cu caracter militar. Liderii au solicitat Federației Ruse să coopereze deplin cu Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice pentru asigurarea unei investigații internaționale imparțiale.

În cadrul discuțiilor, Preşedintele Klaus Iohannis a arătat că otrăvirea lui Alexei Navalnîi reprezintă o încălcare flagrantă a dreptului internațional, susținând demararea de îndată, de către Federația Rusă, a unei anchete imparțiale, ample şi transparente în vederea aducerii în fața justiției a celor responsabili”, arată un comunicat al Administrației Prezidențiale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este protejat !!