La 18 mai 2024 se împlinesc 80 de ani, de la deportarea tătarilor din Crimeea

La 18 mai 2024, tătarii din din întreaga lume marchează 80 de ani de la deportarea lor sub regimul dictatorului sovietic Iosif Stalin, care i-a acuzat de colaborare în timpul ocupației naziste a peninsulei între 1941 și 1944.

Autoritățile ruse au avertizat minoritatea etnică tătară din Crimeea să nu protesteze cu prilejul comemorării deportării lor în timpul lui Stalin, a declarat grupul de susținere Crimeea Solidară, citat de Moscow Times.

Tătarii din Crimeea, care reprezintă aproximativ 15% din populația de 2 milioane de locuitori ai peninsulei, s-au opus în mare parte anexării Crimeei de către Rusia din Ucraina în 2014. Ei spun că acum se confruntă cu persecuții din partea oficialilor instalați de Moscova.

Supravieţuitorii deportării din 1944 au relatat cum deportarea s-a făcut în trenuri sigilate, într-un drum care a durat aproape două săptămâni fără oprire, s-a transformat într-un măcel. Încărcaţi de-a valma în vagoanele de tren, având voie cu o singură bocceluţă, tătarii au fost închişi şi trimişi în Asia Centrală, Urali și Siberia. Drumul a durat aproape două săptămâni, timp în care oamenii n-au avut voie să coboare din vagoane decât o dată pe zi, în staţionări de care nu depăşeau jumătate de oră.

Lipsiţi de aer, hrană, apă, de condiţii umane, deportaţii au murit pe capete. În vagoanele sigilate, supravieţuitorii au stat printre cadavre şi excremente, reuşind să le dea jos doar în minutele de staţionare, când uşile erau deschise, supravegheaţi cu arma în mână. La destinaţie au mai ajuns doar jumătate dintre surghiuniţi, care aveau şi eu să fie supuşi unui regim de teroare şi exterminare. Timp de 23 de ani, până în 1967, tătarii crimeeni au primit dreptul de a se strămuta, dar nu în Crimeea. Abia după 14 noiembrie 1986, prin hotărârea Sovietului Suprem al Uniunii Sovietice, tătarii au primit dreptul de a se strămuta în locurile natale din zonele unde au fost surghiuniţi.

”La 18 mai 2024 se împlinesc 80 de ani, de la deportarea tătarilor din Crimeea. La 18 mai 1944, în jurul orei 03:00, Stalin a comandat deportarea populaţiei tătare din Peninsula Crimeea. Sute de mii de tătari majoritatea femei, copii și bătrâni au fost ridicaţi noaptea din casele lor, folosind 36.000 de soldaţii ai Armatei Roşii, împreună cu agenţii poliţiei NKVD conduse de Lavrenti Pavlovici Beria, în același timp peste 60.000 de tătari luptau în Armata Roşie împotriva ocupaţiei Germane iar pe frontul antihitlerist au pierit mai mult de 50.000 de tătari înrolaţi în Armata Roşie. Operaţiunea s-a încheiat la data de 20 mai, ora 16:00. După terminarea războiului, cei aflați pe front, nu au fost lăsați să se întoarcă acasă, ci au fost trimiși „drept recompensă pentru serviciul militar” direct în locurile de exil.

Întreaga populație tătară din Peninsula Crimea a fost deportată iar din cauza condițiilor inumane doar 46% au supraviețuit drumului. Majoritatea la destinație (Siberia, zona Munților Ural și Asia Centrală) au ajuns bolnavi și au trebuit să suporte condițiile neprielnice din sălbăticie, supuşi unui regim de teroare şi exterminare. Toate bunurile pe care tătarii le-au lăsat în urmă au intrat în posesia sovieticilor.

Explicaţia oficială a deportării a apărut în oficiosul comunist Izvestia abia în 1946, motivându-se că tătarii ar fi colaborat cu inamicul. Acuzaţie total falsă! De fapt se urmărea eliminarea tătarilor din considerente geostrategice. Despre deportarea tătarilor din 18 Mai 1944 s-a aflat oficial abia după 12 ani, prin Decretul din 28 aprilie 1956 al Înaltului Prezidiu Sovietic al URSS, art. 2. Poporul tătar crimeean a fost „iertat” la data de 5 septembrie 1967, dar nu i s-a permis revenirea în Peninsula Crimeea. Deabia în anul 1972 Lumea Internațională aflase despre deportarea întregii populații tătare din peninsulă, prin dezertarea din Armata Roșie a ofițerilor G.Tokaev și Grigori Stepanovici Burlutski. În Dobrogea s-a aflat după 1980, prin apelurile scrise și verbale ale lui Mustegep Ulkusal, refugiat din 1942 în Turcia.

Uniunea Sovietică a urmărit să şteargă toate dovezile care atestau drepturile tătarilor la moştenirea pământurilor străbune. Au fost închise școli, interzise ziare sau alte publicații. Geamiile au fost demolate sau lăsate în paragină. Cel mai bun exemplu al acestei exterminări a culturii tătărești din Crimeea este Zincirli Medrese, instituție de învățământ și de cult renumită în întreaga lume islamică, care a fost transformată inițial în spital de nebuni iar mai apoi în grajd”, afirmă Fildis Reșit, Vicepreședinte al Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România (UDTTMR).

„Unutmadık, unutmaycaqmız, unuturmayacaqmız!“
„Nu am uitat, nu vom uita, nu vom permite să fie uitat!“