PSD, critici pentru Iohannis și Cîțu pentru că nu au avut o reacție legată de evenimentele din SUA
Partidul Social Democrat susține că premierul Florin Cîțu și președintele Klaus Iohannis sunt singurii demnitari români și printre puținii decidenți occidentali care n-au avut până acum vreo reacție privind evenimentele din SUA, potrivit Mediafax.
„Florin Cîțu și Klaus Iohannis sunt singurii demnitari ai statului și printre puținii decidenți occidentali care n-au avut până acum vreo reacție privind evenimentele din Statele Unite! Știm că sunt îngrijorați de faptul că șapca primită nu avea nicio legătură cu stabilirea unor relații serioase și puternice cu Statele Unite, dar tăcerea lor asurzitoare confirmă o lipsă îngrijorătoare de viziune politică. Faptul că președintele și premierul n-au condamnat încă violențele și asaltul împotriva democrației americane pune, astfel, România într-o postură delicată în raport cu celelalte democrații occidentale și noua administrație democrată”, transmit social-democrații într-un mesaj postat pe Facebook.
Social-democrații mai scriu că președintele și premierul „confirmă, așa cum au făcut și în România, că susțin nerespectarea rezultatelor alegerilor și preluarea prin forță a puterii”.
PSD încheie postarea prin a spune că „de ce le este frică nu vor scăpa, iar „6 decembrie a fost doar începutul”.