Satul idilic din Italia care îi plătește generos pe oamenii care se stabilesc acolo. Există, însă, și o condiție

Multe localități idilice, dar izolate, din Italia, cu o populație îmbătrânită, doresc să își împrospăteze sângele, iar în acest sens au venit și cu o ofertă deja cunoscută: vânzarea caselor abandonate cu 1 euro.

Astfel, în localități din toată țara au apărut străini care au devenit proprietari, condiția fiind aceea de a renova casa într-o anumită perioadă de timp. Însă au existat și oferte mai bune. Candela din Puglia a oferit viitorilor rezidenți 2.000 de euro pentru a se muta acolo, în 2017.

Acum a apărut o propunere și mai bună. Santo Stefano di Sessanio, un sat medieval din Abruzzo, o regiune din partea de est a Italiei central-sudice, se oferă să plătească – cu o sumă deloc neglijabilă – persoanele dispuse să se mute și să înceapă o afacere acolo și ajutor pentru chiria unei locuințe, potrivit CNN.

„Nu vindem nimic nimănui, nu este o afacere. Vrem doar să permitem satului să trăiască în continuare”, a declarat primarul Fabio Santavicca pentru CNN Travel.

Există, însă, și două condiții. Cei care vor să se mute acolo trebuie să fie rezidenți în Italia sau să aibă posibilitatea legală de a deveni și trebuie să aibă 40 de ani sau mai puțin.

Santo Stefano este cel mai bine cunoscut pentru Sextantio, un „hotel împrăștiat” de lux ale cărui camere sunt situate în case individuale din componența localității. Dar hotelul glam este la o oarecare distanță de satul în sine, care se află la 1.250 de metri deasupra nivelului mării, în parcul național Gran Sasso e Monti della Laga.

În sat trăiesc doar 115 rezidenți, dar aproximativ jumătate dintre aceștia sunt pensionari. Mai puțin de 20 au vârsta sub 13 ani. Cel puțin acestea sunt cifrele oficiale. De fapt, primarul Santavicca spune că numărul real de locuitori este cuprins între 60 și 70. Iar autoritățile au decis să ia măsuri.

Consiliul local va plăti noilor rezidenți o taxă lunară timp de trei ani, însumând 8.000 de euro pe an. De asemenea, va plăti și o contribuție unică de 20.000 de euro pentru deschiderea unei afaceri.

Noii rezidenți vor primi, de asemenea, o casă în care să locuiască în schimbul unei chirii „simbolice”.

Aproximativ 1.500 de persoane au depus cerere după anunțarea ofertei, pe 15 octombrie. Însă consiliul local vrea să primească deocamdată 10 persoane sau cinci cupluri. „Vrem să creștem treptat numărul și pentru asta trebuie să lucrăm la spațiile de locuit”, spune Santavicca.

Consiliul a alcătuit și o listă cu tipul de afaceri pe care le va sprijini financiar: turistice, curățenie și întreținere, farmacii și producție și comercializare de alimente.

Solicitanții trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 18 și 40 de ani și să nu fie rezidenți în zona din jurul localității. Trebuie, însă, să fie rezidenți în Italia, cetățeni ai UE sau cu drept de ședere în UE pentru o perioadă nedeterminată. Dacă sunt din Italia, trebuie să provină dintr-o localitate populată.

Noii locuitori trebuie să rămână aici cel puțin 5 ani.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este protejat !!