PoliticaUltima Ora

Șerban Nicolae (PER): Birocrații de la Bruxelles au mai născut o aberație

Senatorul Șerban Nicolae (PER) respinge recomandarea Comisiei Europene ca slujbele de Crăciun să se desfășoare online.

„MCV-UL CREDINȚEI

Birocrații de la Bruxelles, niște funcționari numiți exclusiv prin negocieri și compromisuri eminamente politice, au mai născut o aberație. Crezând, probabil, că slujbele religioase sunt doar un monolog al preoților în fața credincioșilor, recomandă folosirea tehnologiei moderne. Nimic cu Dumnezeu! În mintea lor puțină și în sufletul lor lipsă ei cred că liturghia e un fel de ședință. Sau un workshop.

Nu e de mirare că adepții sectei lui Soros, cei care urlau până de curând că moaștele creștine sunt doar „morți putreziți” (vedeți postarea lui Liviu Pleșoianu) s-au convertit, la ordin, în „creștini” fervenți. Oportunismul și lichelismul îi ajută să se fardeze gros și să înșele pe cine mai pot. Pe baza „recomandărilor” birocraților de la Bruxelles, n-ar fi de mirare ca, în curând, impostorii să susțină în stradă înființarea Parchetului European al Credințelor Religioase, pe care să-l conducă, bineînțeles, zeița lor adorată, Codruța”, a transmis Șerban Nicolae, într-un comunicat de presă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este protejat !!