PoliticaUltima Ora

Stelian Ion vrea să intre în grațiile lui Klaus Iohannis și promite să nu-i amputeze puterile

Rolul Consiliului Superior al Magistraturii va trebui să crească în cadrul procedurilor de numire a procurorilor-şefi, iar rolul şefului statului „în niciun caz nu va fi scăzut”, a declarat joi ministrul Justiţiei, Stelian Ion. Precizările au fost făcute în contextul unei întrebări referitoare la criticile formulate de preşedintele Klaus Iohannis la adresa Ministerului Justiţiei privind modul în care acesta vrea să schimbe procedura de numire a procurorilor-şefi.

„Este o chestiune asupra căreia nu s-a decis încă, dar purtăm discuţii, este foarte posibil să intervină anumite modificări, dar nu în sensul scăderii sau diminuării substanţiale a rolului CSM. În continuare rolul CSM va trebui să crească în cadrul acestei proceduri (…). Sunt variante de lucru (…). CSM-ul să-şi dea avizul pe o listă de candidaţi care să fie avută în vedere ulterior de către ministrul Justiţiei în evaluare, urmând ca apoi să se facă propunerea către preşedinte. În niciun caz nu va fi scăzut rolul preşedintelui în această procedură de numire”, a precizat Stelian Ion, la Comisia juridică din Senat.

El a adăugat că sunt discuţii în coaliţie privind soluţia care va fi adoptată în final, astfel încât să fie îndeplinite şi criteriile impuse de organismele europene, anticipând că proiectul legislativ ar putea fi depus în Parlament în luna iunie a.c.

„Purtăm discuţii în coaliţie legate de soluţia pe care o vom adopta în final şi se prefigurează variante, astfel încât să fie îndeplinite şi criteriile impuse de obligaţiile noastre care decurg din Mecanismul de Cooperare şi Verificare, din rapoartele MCV, din avizele Comisiei de la Veneţia, rapoartele GRECO, toate vorbesc de o creştere a rolului CSM în cadrul acestei proceduri (…) În mod realist anticipez să depunem proiectul în Parlament în luna iunie, pentru că este necesar un termen pentru a lua toate avizele şi pentru a avea aviz şi din partea CSM, care are 30 de zile de la obţinerea tuturor avizelor de la toate celelalte ministere. Ideea e să nu forţăm, pentru că până la urmă soluţiile acestea vor fi aplicabile ani de-a rândul, dar cu siguranţă trebuie depuse, noi avem toată determinarea să facem acest lucru şi suntem pe final cu toate aceste discuţii în cadrul alianţei şi aceste ajustări se pot face. Şi în Parlament, de asemenea, pot fi făcute anumite îmbunătăţiri, pentru că sunt importante toate dezbaterile”, a explicat Stelian Ion.

În context, preşedintele Comisiei juridice, senatorul Iulia Scântei, a vorbit de întărirea rolului CSM în procedura de selecţie a magistraţilor şi de a nu permite eventuale „scăpări” legislative care să ducă la blocaje.

„Punctul nostru de vedere, al PNL, este acela de a identifica şi de a oferi CSM-ului un rol mai mare în procedura de selecţie, astfel cum are acest rol detaliat la nivel constituţional cu privire la cariera magistraţilor şi de a nu permite eventuale scăpări legislative care să ducă la blocaje. Noi trebuie să asigurăm funcţionarea statului, iar o procedură începută pe numirea procurorilor şefi, declanşată de ministrul Justiţiei cu implicarea CSM-ului în zona de atribuţii constituţionale şi definitivată prin actul de numire de către preşedintele României, nu trebuie să aibă în toate aceste etape vreun blocaj la nivel legislativ. Este lucrul pe care îl analizăm acum în cadrul grupului de lucru”, a susţinut Scântei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este protejat !!