Ținut captiv, dependent de alcool și țigări, cimpanzeul Tarzan a fost eliberat după 25 de ani.
Dependent de alcool şi ţigări, un cimpanzeu ţinut 25 de ani legat, în oraşul Bunia din Congo, a fost în sfârşit eliberat. Cei care l-au ţinut pe Tarzan în lanţuri timp de 25 de ani l-au cumpărat în anii 90, când se născuse.
Acum, este în sfârşit liber datorită intervenţiei asociaţiei Conserv Congo, scrie „La Stampa”, potrivit Mediafax.
Tarzan a fost observat la începutul acestui an de către cei de la Conserv Congo, într-un cartier foarte sărac din Bunia: era ţinut captiv, cu un lanţ mare la gât. Animalul fusese folosit iniţial pentru selfie-uri cu turişti, cu 10 dolari pe fotografie. Crescând, a devenit agresiv şi periculos, iar oamenii au început să se sperie de el.
Pentru a-l linişti, „stăpânii” i-au dat alcool şi ţigări. Devenit dependent, inutil şi mai puţin docil, cimpanzeul a fost lăsat în mizerie, într-un loc izolat. Era considerat un fel de mascotă de cartier: când activiştii pentru drepturile animalelor au început să negocieze pentru eliberarea sa, mulţimea a refuzat ca Tarzan să fie luat.
În cele din urmă, un veterinar l-a sedat. După două zile de călătorie, Tarzan a ajuns în Lwiro, unde ar trebui să-şi petreacă restul vieţii într-un mediu semi-sălbatic, înconjurat de alte exemplare din specia sa.
„Şi-a găsit în sfârşit libertatea şi sprijinul de care a avut nevoie toată viaţa”, spun cei de la Conserv Congo.