24 de migranți au murit într-o barcă în timp ce încercau să ajungă în insulele Canare

O ambarcaţiune cu cadavrele a 24 de migranţi la bord a ajuns miercuri pe Insula Tenerife, au indicat surse oficiale, transmite AFP.

O navă de salvare spaniolă a remorcat barca în portul Los Cristianos, unde o aşteptau serviciile de intervenție.

„Pompierii scot cadavrele, care vor fi transportate într-o capelă”, a indicat Domingo Martin de la Crucea Roşie spaniolă.

Serviciile de salvare maritimă raportaseră iniţial un bilanţ cu 17 morţi, dar numărătoarea efectuată odată cu sosirea bărcii în port a ridicat numărul morţilor la 24. Printre aceștia erau și doi copii.

Un avion al forţelor aeriene spaniole a văzut iniţial ambarcaţiunea luni dimineaţă, la aproximativ 500 de kilometri sud-est de Insula El Hierro. Un elicopter militar a ridicat atunci de la bord trei persoane care erau încă în viață – doi bărbaţi şi o femeie – și le-au transportat la un spital din Tenerife.

„Erau atât de slabi încât a fost nevoie de mai multe persoane pentru a-i ajuta să stea în picioare”, a declarat Juan Carlos Serrano, membru al echipajului elicopterului, citat de Agerpres.

Migranţii erau din Africa Subsahariană. Sosirile migranţilor în insulele Canare s-au înmulţit de la sfârşitul lui 2019 ca urmare a creşterii numărului de patrule pe coasta de sud a Europei, ceea ce a contribuit la o reducere semnificativă a traversărilor în Marea Mediterană. Anul trecut, 23.023 de migranţi au ajuns în arhipelagul spaniol, de opt ori mai mult decât în 2019, potrivit Ministerului de Interne.

Traversarea este de minim o sută de kilometri, dar este deosebit de periculoasă din cauza curenţilor puternici. Ambarcaţiunile sunt majoritatea supraîncărcate şi în stare precară.

Cel puţin 1.851 de persoane şi-au pierdut viaţa anul trecut în încercări de a ajunge pe Insulele Canare, potrivit ONG-ului Caminando Fronteras, care monitorizează aceste migraţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este protejat !!