Cultura-Educatie

Al doilea satelit construit de elevii români va fi lansat în spaţiu în acest an

Al doilea satelit românesc construit de elevi va fi lansat în spaţiu în luna noiembrie, a anunţat, miercuri, echipa RomSpace, într-un comunicat remis AGERPRES.

ROM-3 este tot un picosatelit (pocketqube), cu latura de cinci centimetri, şi are misiunea de a testa în spaţiul cosmic aplicaţii Internet of Things (IOT), informează Agerpres.

„Iniţial, ROM-3 trebuia să zboare cu o rachetă europeană Vega, dar, în urma exploziei în decembrie 2022 a rachetei Vega-C, compania Arianespace a blocat toate programele de zbor pe timp neprecizat. În aceste condiţii, echipa RomSpace a reuşit să obţină un loc pe unul din zborurile SpaceX de la sfârşitul anului 2023. Dacă nu vor apărea noi întârzieri, România va avea doi sateliţi pe orbită pînă la sfârşitul anului 2023”, se arată în comunicat.

Primul picosatelit românesc ROM-2, fratele mai mare al lui ROM-3, are lansarea programată în luna mai 2023 şi va zbura cu o rachetă Falcon 9 de la SpaceX.

„Programele Romanian Orbital Mission (ROM-2 şi ROM-3) nu au nicio legătură cu Agenţia Spaţială Română (ROSA) şi nici cu celelalte instituţii de stat din domeniul aerospaţial”, se subliniază în comunicat.

Echipa RomSpace este formată din elevi ai Liceului Teoretic Internaţional de Informatică Bucureşti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este protejat !!