Americanii iau cursuri de surfing cu ajutorul caprelor

Imagini inedite surprinse pe o plajă din California, acolo unde printre copii și adulți care făceau surfing și-a făcut apariția și o capră. Oamenii au privit curioși cum pe plăcile de surfing aflate peste valurile înspumate ale Pacificului, animalul practică acest sport ca un adevărat profesionist, notează Reuters.

Surferul din California Dana McGregor a iubit întotdeauna fiorul de a prinde un val, dar abia după ce într-o zi şi-a luat cu el la surfing animalul de companie, o capră, şi-a găsit cu adevărat chemarea, notează sursa citată, preluată de Agerpres.

„Am luat o capră ca să-mi cureţe curtea din spate de stejar otrăvitor şi m-am gândit s-o duc de ziua mea la surfing şi de atunci am ajuns să fac surfing cu capre”, a povestit McGregor despre începuturile sale în această activitate, cu aproape zece ani în urmă.

Copiii învață să-și învingă frica de apă cu ajutorul celor două capre
McGregor, în vârsta de 42 de ani, îi învaţă acum pe copii să facă surfing pe Pismo Beach, la nord de Santa Barbara, cu caprele sale, Pismo şi Grover, care îi ajută pe cei mici să îşi depăşească frica de apă.

„La început pare înfricoşător, dar după ce continui s-o faci este foarte distractiv”, a spus Mileah Robbins, în vârstă de 10 ani, la puţin timp după ce a „prins” un val alături de Pismo.

După expresia relaxată a lui Pismo deasupra valurilor, caprele par să se bucure la rândul lor, mai scrie sursa citată.

„Există o libertate în surfing, pe care nu o găseşti în altă parte”, a declarat McGregor în timp ce îşi îmbrăţişa caprele pe trotuar, atrăgând atenţia copiilor şi a altor trecători.

„Înfrunți valuri pe care Dumnezeu ni le oferă, care aduc vindecare, bucurie, libertate şi pace în viaţa noastră, aşa că vreau ca toată lumea să experimenteze asta”, a adăugat surferul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este protejat !!