Debitul Dunării în luna mai a ajuns la cel mai mic nivel din ultimii 30 de ani
Din cauza secetei din acest an, debitul Dunării a ajuns la cel mai coborât nivel din ultimii 30 de ani. Autorităţile fluviale au demarat operaţiuni de dragare şi au semnalizat traseele de navigaţie. Circulaţia navelor se desfăşoară cu greutate în 13 puncte din sectorul românesc al Dunării, potrivit Mediafax.
Reprezentanţii Administraţiei Fluviale a Dunării de Jos (AFDJ) spun că seceta a determinat scăderi spectaculoase ale debitelor fluviului. Practic, în ultimii 30 de ani, Dunărea nu a fost atât de scăzută în luna mai.
„De prin anii 90 nu a mai fost aşa. La intrarea în ţară, debitul este la jumătate faţă de debitul normal în această perioadă. Vestea bună este că urmeză câteva zile cu creştere. Dacă o să plouă în amonte, la Baziaş, lucrurile se vor schimba în bine”, a declarat, pentru Mediafax, directorul Administraţiei Fluviale a Dunării de Jos, Sorin Creţu.
Autorităţile au luat mai multe măsuri, astfel încât circulaţia pe Dunăre să nu fie blocată.
„Noi am făcut dragaj, totul este semnalizat, circulaţia pe Dunărea maritimă şi fluvială se desfăşoară în condiţii de siguranţă. Sunt 13 puncte critice pe Dunărea fluvială şi 6 pe Dunărea maritimă, acestea sunt atent monitorizate. Noi am început dragajul în luna martie, acum terminăm. În perioada mai-august nu avem voie să facem dragaj pentru a permite circulaţia peştilor”, a precizat Sorin Creţu.
Potrivit datelor oficiale, vineri, cotele apelor Dunării la intrarea în România sunt în creştere cu 4 centimetri. La Drobeta Turnu Severin, scăderea este de 25 de centimetri, în timp ce la Galaţi şi Sulina cotele scad cu 5 centimetri.