Efectul miraculos al cafelei. De ce este recomandată persoanelor cu obezitate și diabet de tip 2
Cofeina și polifenolii din cafea pot ajuta la reducerea severității bolii hepatice grase nealcoolice (NAFLD) la persoanele cu obezitate și diabet de tip 2 (T2D), au descoperit oamenii de știință din Portugalia, în urma unui nou studiu, scrie Medical News Today.
Cofeina, polifenolii și alți compuși ai cafelei ar putea contracara stresul oxidativ din ficat, susțin experții. Studiul lor, sponsorizat de Institutul de Informații Științifice despre Cafea (ISIC), s-a bazat pe mostre de urină, pe lângă datele auto-raportate. Acest lucru a permis experților să detecteze nivelurile de cofeină și compuși non-cofeină, ceea ce nu a fost posibil doar cu chestionare sau interviuri. Descoperirile apar în revista Nutrients.
John Griffith Jones, Ph.D, este cercetător principal la Centrul de neuroștiință și biologie celulară de la Universitatea din Coimbra, Portugalia, a oferit mai multe explicații.
Obezitate, diabet și boli hepatice
Dr. Jones și colegii săi cercetători au spus: „Factorii de risc pentru NAFLD și T2D sunt foarte congruenți și includ obezitatea, hipertrigliceridemia, rezistența la insulină și inflamația atât a ficatului, cât și a țesuturilor adipoase”.
Schimbările în stilul de viață și dieta de pe tot globul au dus la rate mai mari de obezitate. Un articol din Nature Reviews Cardiology raportează că excesul de grăsime corporală este „cel mai puternic factor de risc pentru dezvoltarea diabetului”
Diabetul zaharat de tip 2 (T2D) apare atunci când organismul nu poate produce sau utiliza insulina așa cum ar trebui. Această afecțiune crește nivelul de glucoză din sânge, astfel încât zahărul care furnizează energie nu poate ajunge la celule. Experții în sănătate publică prevăd că în acest ritm cazurile de T2D legate de obezitate ar putea crește la 300 de milioane până în 2025.
Ce înseamnă un ficat nesănătos
NAFLD, cea mai frecventă boală hepatică, este strâns legată de obezitate, rezistență la insulină și T2D. Se întâmplă atunci când se acumulează prea multă grăsime în ficat, o consecință din ce în ce mai frecventă a activității fizice insuficiente și a unei alimentații nesănătoase.
NAFLD este o boală cronică fără un tratament cunoscut. Poate evolua spre fibroză hepatică, ciroză și alte probleme hepatice severe. NAFLD se dezvoltă adesea fără simptome și nu are, din păcate, un tratament cunoscut deocamdată.
Efectele metaboliților cafelei
Până la această lucrare, majoritatea studiilor legate de befeiciile consumului de cafea, T2D și NAFLD au depins de datele din chestionarele auto-raportate. Deși confirmă capacitatea de protecție oferită cafelei, constatările anterioare au fost afectate de concluzii contradictorii.
În ultimii ani, cercetătorii au dezvoltat metode pentru măsurarea compușilor cafelei din urină și din alte fluide corporale. În alte studii anterioare, metaboliții cafelei – produse secundare ale descompunerii cafelei în organism – au fost asociați cu un risc mai scăzut de T2D, posibil prin modularea metabolismului lipidelor (grăsimilor) în organism. Acum, noul studiu oferă dovezi că metaboliții cafelei pot ajuta la prevenirea progresului în severitate a NAFLD.