Social

Europol: S-au intensificat acțiunile escrocilor, falsificatorilor și pedofililor, profită de pandemia de coronavirus

Escrocii, infractorii cibernetici, grupurile de crimă organizată și pedofilii au început să profite de pe urma pandemiei de coronavirus pentru a își intensifica activitățile în Uniunea Europeană, a anunțat șeful Europol, vineri, scrie POLITICO.

Deși în mai multe țări, ca urmare a decretării închiderii granițelor, s-au putut observa micșorări ale numărului de infracțiuni mărunte, jafuri sau lupte de stradă, Europol raportează o creștere a infracțiunilor cibernetice. Infractorii cibernetici încearcă să exploateze teama accentuată produsă de pandemie dar și faptul că un număr mare de persoane lucrează acum, de la domiciliu.

Multe dintre aceste atacuri cibernetice au fost atent coordonate și direcționate spre infrastructură extrem de importantă, precum atacul la un spital din Brno, Cehia. În urma acestui atac, spitalul a trebuit să își închidă sistemul informatic și să redirecționeze pacienți spre alte spitale.

„Organizațiile criminale se folosesc de frică, de teama oamenilor și de faptul că aceștia sunt în căutare de informații”, a spus Catherine de Bolle, director executiv la Europol.

În condițiile în care școlile sunt închise de-a lungul întregii Uniunii Europene, Europolul a observat și o creștere semnificativă a numărului de infracțiuni legate de pedofilie sau violență domestică. În Franța, numărul cazurilor de violență domestică a crescut cu 30% în ultima săptămână.

„Avem cifre în creștere ale cazuri de copii abuzați online. Primim informații de la statele membre care arată că există o creștere a activităților online din partea pedofililor”, a mai precizat De Bolle.

O altă zonă infracțională care se află în expansiune este cea a falsurilor – printre schemele populare se numără teste false pentru detectarea coronavirusului, măști false sau produse farmaceutice false.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este protejat !!