O fată de 17 ani a chemat ambulanța pentru că se simțea rău, dar ar fi fost agresată de asistentul medical
Este anchetă de amploare la Serviciul de Ambulanță Teleorman, după ce un asistent medical ar fi agresat sexual o tânără de 17 ani, sub pretextul că o consultă. Poliția cercetează acest caz după ce mama adolescentei a depus o plângere. Potrivit acesteia fata ar fi chemat ambulanța pentru că se simțea rău, dar asistentul ar fi agresat-o sexual. Bărbatul însă se apără și susține că este vorba de o proastă înțelegere a procedurilor medicale. Polițiștii efectuează acum cercetări pentru a stabili ce s-a întâmplat, de fapt, în acest caz.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Teleorman, mama adolescentei spune că minora de 17 ani avea simptome de răceală şi reclamă faptul că asistentul a dezbrăcat-o pe fată şi a pipăit-o în zona intimă. În cursul zilei de joi, adolescenta a fost supusă și unei expertize medicale la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Teleorman.
Potrivit familiei, asistentul i-ar fi pus fetei întrebări legate de viața sexuală, iar apoi a dat-o jos din ambulanţă şi a scris pe fişa de intervenţie că este vorba de o infecţie urinară.
În replică, bărbatul spune că este vorba de o proastă înțelegere a procedurilor medicale, pentru că simptomele reclamate de tânără necesitau un consult in zona genitală, iar înainte de a face această investigație i-ar fi cerut tinerei acordul.
Polițiștii și cadrele medicale vor analiza și imaginile surprinse de camerele de supraveghere din interiorul ambulanței, pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat și cine spune adevărul în acest caz.