Serviciile de informații din Germania și Elveția au pus unele grupări din mișcarea anti-mască pe lista neagră
Oficiul Federal pentru Protecția Constituției (BfV) din Germania a anunțat oficial că a pus sub observație grupări anti-mască și ar putea începe chiar cercetarea penală în unele cazuri. O mișcare similară este în curs în Elveția.
Serviciul de informații (BfV) din germania a recunoscut că era preocupat încă din luna decembrie a anului trecut de situație, considerând că gruparea Querdenker (sintagmă care s-ar traduce prin ”Gândire laterală”) contestă legitimitatea statului.
Ministerul de Interne german a creat acum o nouă clasificare pentru amenințările la adresa siguranței naționale, incluzând-o și pe cea de ”delegitimare a statului, acolo unde este relevantă pentru protecția constituțională”. Această nouă clasificare face posibilă începerea acțiunii penale, atât ca suspiciune de infracțiuni, cât și de acțiuni extremiste, scrie DW.
Decizia a fost necesară, susțin autoritățile, deoarece protestele împotriva măsurilor anti-COVID au fost utilizate în mod repetat într-un mod provocator pentru escaladarea tensiunilor și subminarea ordinii constituționale.
Protestele la adresa restricțiilor impuse de pandemia COVID-19 sunt tot mai puternice și în Elveția. Unele grupări din Țara Cantoanelor încearcă să speculeze politic corona-scepticismul. Poliția și serviciile de informații sunt îngrijorate că aceste mișcări ar putea lua forme mai radicale.
Biroul pentru extremism și prevenirea violenței din Winterthur, Zurich, a derulat de patru ori mai multe anchete decât de obicei, în cursul anului 2020. Urs Allemann, directorul biroului, a declarat pentru un site local, citat de BBC, că nu se poate identifica încă un model, dar extremismul de drepata este în creștere, la fel fenomenul fake-news, care alimentează teoriile conspiraționiste ale mișcării anti-vaccin și anti-mască.
Aceste știri false sunt poarta de intrare a unor teorii și interpretări extremiste, unele grupuri fiind susceptibile la radicalizare, a spus Alleman, citat de thelocal.ch.