Talibanii au preluat controlul celui de-al doilea district afgan din apropierea capitalei Kabul

Talibanii au preluat controlul asupra unui district din apropierea capitalei afgane, Kabul, cu o zi înainte de un armistițiu de trei zile. Nerkh este al doilea district din Afganistan capturat în ultima săptămână.

Militanții au confirmat marți că au capturat districtul Nerkh din provincia Wardak în urma uni „atac surpriză”, scrie BBC.

„Centrul districtual Nerkh din provincia Maidan Wardak, sediul poliției, departamentul de informații și o bază armată au fost capturate”, a declarat purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid. Acesta a precizat că „mulți soldați inamici” au fost uciși sau răniți.

Abdul Rahman Tariq, guvernatorul provinciei, a confirmat că districtul a fost capturat și a declarat că trupele afgane s-au „retras tactic”. Ministerul Apărării a declarat miercuri că va lansa o ofensivă pentru recâștigarea districtului.

Capturarea lui Nerkh vine după ce militanții au preluat controlul asupra districtului Borka din provincia nordică Baghlan, la 5 mai.

Atacul talibanilor a avut loc cu o zi înainte de armistițiul de 3 zile care coincide cu festivalul musulman Eid, care va începe joi.

Talibanii au intensificat atacurile asupra guvernului afgan în această lună. Ofensiva talibană coincide cu retragerea treptată a trupelor SUA și NATO din Afganistan. Retragerea este planificată să se încheie pe 11 septembrie.

Președintele afgan Ashraf Ghani a declarat însă că forțele guvernamentale sunt acum „pe deplin capabile” să țină la distanță insurgenții.

Cu doar câteva zile în urmă, cel puțin 68 de persoane, în principal studenți, au fost uciși într-un atac cu bombă în fața unei școli din Kabul. Cel puțin 165 de persoane au fost rănite. Guvernul afgan a învinuit militanții talibani pentru atac, însă aceștia au negat implicarea.

Dacă v-a plăcut acest articol, puteți urmări Ziarul Autentic pe Facebook printr-un Like mai jos:

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este protejat !!