Sanatate

Tratamentul endodontic realizat cu reponsabilitate ajută la salvarea dinților naturali

În general căutăm soluții cât mai economice, dar s-ar putea ca unele să nu fie cele mai inspirate. Este și cazul tratamentelor de canal, realizate de medici nespecializați în domeniu sau fără experiență. Atunci când caria dentară a ajuns la pulpa (nervul) dintelui, medicul dentist generalist ar trebui sa vă îndrume către un medic endodont, dentist specializat în tratamente de canal.

Acest tip de tratament nu este unul de rutină, ci necesită extrem de multă atenție, pregătire medicală, dar și experiență. Mai mult, un medic stomatolog cu experiență, ajută la rezolvarea celor mai complexe cazuri, dinti care nu pot fi salvati printr-un tratament endodontic clasic.

”Pentru început se va realiza o consultație în cadrul căreia medicul va testa dintele pentru a înțelege problema și pentru a confirma necesitatea terapiei. Odată stabilită nevoia unui tratament vă va fi administrat un anestezic local pentru ca dumneavoastră să nu simțiți nici o neplăcere pe parcursul intervenției. Medicul va localiza canalele radiculare din interiorul dintelui, va îndepărta țesutul pulpar inflamat sau contaminat iar apoi  va dezinfecta interiorul rădăcinilor.

La final canalele radiculare vor fi sigilate pentru a preveni recontaminarea cu bacterii. Post-tratament este posibil să simțiți o ușoară sensibilitate la nivelul dintelui în cauză sau la nivelul întregii regiuni. În cazul apariției unor senzații neplăcute medicul stomatolog vă va  prescrie o serie de antiinflamatoare și analgezice pentru alinarea acestor simptome temporare. Odată ce tratamentul endodontic a fost finalizat este foarte important să fie efectuată și o restaurare coronară definitivă. Aceasta este singura metodă prin care succesul pe termen lung poate fi asigurat. Succesul unui tratament endodontic ține în primul rând de pregătirea și experiența medicului dentist.”, a declarat medicul stomatolog Dr. Ayla Reșit

Iată câteva sfaturi de la medicii noștri specialiști în tratamente de canal:

  • Nu permiteți realizarea unor astfel de tratamente fără anestezie.
  • Stomatologia modernă este nedureroasă și, contrar miturilor, și tratamentul de canal este la fel. De aceea, în cazul în care simtiți durere este necesar să atenționați medicul.
  • Nu ezitați să cereți o a doua opinie! În cazul în care medicul stomatolog vă oferă ca unica opțiune extracția unui dinte, cereți și a doua opinie.
  • Chiar și tratamentele de canal eșuate pot fi rezolvate dacă apelați la un medic endodont.

One thought on “Tratamentul endodontic realizat cu reponsabilitate ajută la salvarea dinților naturali

  • Conteaza si medicul stomatolog, despre Resit Ayla am auzit numai lucruri bune. Este bine sa mai avem stfel de medici care se gandesc si la oameni

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este protejat !!