Social

Un tânăr din Constanța a încercat să tâlhărească o femeie de banii din casieria firmei la care lucra

Un tânăr de 18 ani a fost reţinut de anchetatorii constănţeni, după ce a încercat, prin acte de violenţă, să tâlhărească o femeie de sumele de bani aflate în casieria firmei la care aceasta lucra.

Potrivit datelor comunicate, vineri, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa, tânărul este cercetat pentru tentativă la tâlhărie calificată, distrugere şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

„La data de 8 mai a.c., în jurul orei 05,15, acesta ar fi încercat să deposedeze prin acte de violenţă o femeie, de 31 de ani, de sumele de bani aflate în casieria unei societăţi comerciale, unde era angajată, şi ar fi provocat distrugeri la un telefon mobil aparţinând societăţii comerciale. Totodată, din activităţile întreprinse a rezultat faptul că tânărul ar fi condus un autoturism, fără a deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule”, arată sursa citată de Agerpres.

Ulterior, în cursul zilei de joi, poliţiştii din cadrul Serviciului Municipal de Investigaţii Criminale au efectuat două percheziţii domiciliare, în oraşul Năvodari, în urma cărora au fost identificate şi ridicate mai multe articole vestimentare şi un telefon mobil.

Astăzi, acesta va fi prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, cu propunere legală

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este protejat !!