A murit bunica lui Barack Obama. Mesajul fostului președinte american

Bunica vitregă a fostului președinte american Barack Obama a murit luni într-un spital din Kenya, unde fusese internată pentru un tratament. Sarah Ogwel Onyango Obama avea 99 de ani.

„Eu și familia mea plângem pierderea bunicii noastre iubite, Ogwel Onyango Obama, cunoscută drept Mama Sarah, sau, cum îi spuneam noi, Dani sau Buni. Născută în prima parte a secolului trecut, în provincia Nyanza, pe malul Lacului Victoria, bunica nu a avut educație formală și, potrivit tradiției tribului, s-a măritat în adolescență cu un bărbat mult mai în vârstă”, a scris Barack Obama pe Facebook.

El a mai povestit că, deși tatăl său nu a fost fiul natural al Mamei Sarah, ea l-a crescut cu aceeași dragoste și datorită ei a mers la școală și a învățat, pentru ca mai apoi să fie admis la o facultate în Statele Unite.

Potrivit CNN, Mama Sarah a muncit ca bucătăreasă pentru misionarii britanici în Kenya. În 2008, când Obama a fost ales prima oară președinte SUA, bunica lui nu avea televizor.

Ea a devenit celebră pentru eforturile ei a-i ajuta pe copiii din Kenya să capete educație.

„Moartea Mamei Sarah este o lovitură grea pentru națiunea noastră. Am pierdut o femeie puternică, virtuoasă”, a arătat Uhuru Kenyatta, președintele Kenyey, într-o declarație.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este protejat !!