InternationalUltima Ora

Alegeri SUA 2020. Joe Biden aproape câștigător. Trump se adresează Curții Supreme pentru Pennsylvania

Alegerile prezidențiale din SUA s-au încheiat după cel mai tensionat scrutin din istoria recentă a americanilor. Ca să ajungă la Casa Albă, Donald Trump pentru un nou mandat de președinte, sau Joe Biden pentru un prim mandat de președinte, trebuie să obțină 270 de voturi electorale, votul popular nefiind luat în calcul.

Potrivit proiecțiilor CNN, Joe Biden a câștigat statul Michigan, ceea ce i-ar aduce 16 voturi electorale și ar acumula în total 253, apropiindu-se și mai mult de cele 270 necesare pentru a fi învingătorul cursei pentru Casa Albă.

Lucrurile nu sunt încă pierdute nici pentru Donald Trump.

Încă nu au fost anunțate rezultatele definitive în șase state: Alaska, Arizona, Georgia, Carolina de Nord, Nevada și Pennsylvania. Oricare dintre cei doi candidați are încă șanse să câștige. În Arizona și Nevada, rezultatele parțiale îl arată pe Joe Biden în frunte, în timp ce Alaksa i-ar reveni lui Donald Trump.

Trei state mari rămân de urmărit pentru rezultate: Pennsylvania, cu 20 de mari electori, Carolina de Nord – cu 15 și Georgia – cu 16. Ele vor înclina balanța.

Totuși, potrivit proiecțiilor CNN, dacă Joe Biden va fi declarat câștigător în Arizona și Nevada, atunci va ajunge la cele 270 de voturi electorale necesare pentru victorie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este protejat !!