China, acuzată de furt! Vaccinul antiCoronavirus propus de români, copiat

Vaccinul revoluționar propus de români pentru combaterea coronavirusului încă de la finele lunii ianuarie, a  fost ”validat” de un grup de cercetători chienzi, la o lună distanță. Profesorul dr. Virgil Păunescu, directorul OncoGen – cel mai mare centru de terapii genetice și celulare în tratamentul cancerului din Estul Europei, relatează cum instituția pe care o conduce a fost ofertată inclusiv de Ambasada Chinei, pentru a avansa cercetările.

”Pe data de 8 februarie am publicat (împreună cu echipa de la OncoGen) un articol care descrie tehnologia de producerea a unui vaccin împotriva COVID-19, tehnologie care fusese postată pe site-ul OncoGen.ro cu circa 2 săptămâni înainte. Astăzi am aflat că pe data de 3 martie, un grup de cercetători chinezi au publicat un articol (aproape) identic cu al nostru.

Ceea ce nu v-am spus este că în data de 4 februarie am fost contactați de Ambasada Chinei în România cu rugămintea de a colabora cu cercetătorii chinezi la punerea în practică a acestei tehnologii. Noi am fost de acord și avem corespondență pentru a dovedi acest lucru. Dar nu am fost de acord ca ei să își insușească rezultatele muncii noastre și apoi să mai și adauge ”All Rights Reserved”.

Așa că în timp ce presa românească relata, uneori ironic, cercetătorii chinezi se inspirau la greu. Oricum noi mergem înainte cu punerea în practică a tehnologiei noastre,… deși autoritățile române au văzut nenumărate referințe la acest vaccin, nimeni nu s-a oferit să ne întindă o mână de ajutor”, a scris profesorul Păunescu pe pagina sa de Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este protejat !!