Politica

Președintele Iohannis, face apel: ”Suntem într-o situație dramatică”

Președintele Klaus Iohannis a transmis un nou mesaj în contextul stării de urgenţă decretată în România, ca urmare a pandemiei Covid-19.

Șeful statului a transmis condoleanțe familiilor îndoliate și a precizat că ne confruntăm cu o situație fără precedent.

”România se confruntă cu situația dramatică, asta pentru că noul coronavirus a provocat patru decese. Sunt cu sufletul alături de famiile îndoliate și le transmit să aibă putere să treacă peste aceste momente grele. Noul coronavirus are o particularitate aparte și poate fi letal, în special pentru persoanele în vârstă.

Dragi pensionari, nu vă expuneţi inutil unui risc uriaş, limitaţi orice deplasare în afara domiciliului cu expepţia de strictă necesitate. Este singura cale prin care puteţi să vă protejaţi si să-i protejaţi şi pe ceilalţi de boala şi suferinţa pe care o provoacă acest virus”, a transmis Klaus Iohannis.

Iohannis vorbește în contextul noilor reguli cu privire la actuala stare de urgență decretată pe fondul râspândirii infectărilor cu noul coronavirus pe teritorilul României.

Mai mult, din acestă seară urmează să intre în vigoare noile restricții de circulație pe timpul nopții, între orele 22.00 și 6.00. Autoritățile au anunțat în acestă dimineaţă lista sancțiunilor prevăzute de ordonanța militară care limitează circulația populației.

Amenzile se ridică la sume cuprinse între 100 și 5.000 de lei, dacă ieși pe stradă fără să ai unul din motivele cuprinse în Ordonanță. Aşadar, de azi se aplică restrângerea dreptului de a ieși din casă în intervalul 22:00-6:00, cu excepția cazurilor precizate în Ordonanța Miliară 2.

Cetățenii nu mai au voie să umble în grupuri formate din mai mult de 3 persoane, cu excepția familiilor care au același domiciliu trecut în actele de identitate. Autoritățile ne recomandă să nu ieșim din casă în timpul zilei decât pentru strictul necesar. În acest context, preşedintele României ca vorbi cetăţenilor despre starea de urgenţă şi regulile pe care trebuie să le respecte cu sfinţenie pentru binele tuturor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este protejat !!