PoliticaUltima Ora

Ciolacu: S-au pornit lucrările la cele trei spitale regionale

Premierul Marcel Ciolacu şi-a manifestat, vineri, satisfacţia faţă de începerea lucrărilor de construcţie a celor trei spitale regionale de urgenţă din Iaşi, Craiova şi Cluj, conform Agerpres.

Aflat pe şantierul viitorului spital regional de la Iaşi, Ciolacu a declarat că spitalele regionale sunt cele mai importante investiţii în domeniul sanitar din România.

„După 15 ani, în sfârşit, chiar dacă avem şi machete, şi panouri, avem şi un şantier în lucru în spate. După 15 ani, în sfârşit s-au pornit cele trei spitale regionale. A fost o muncă de echipă şi a Agenţiei ANDIS (nr. – Agenţia Naţională pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate), şi a Ministerului Sănătăţii şi am reuşit totuşi să deblocăm, din punctul meu de vedere, cele mai importante investiţii din domeniul sănătăţii, cele trei spitale regionale: acesta de la Iaşi, cel de la Cluj şi cel de la Craiova”, a afirmat Ciolacu.
El speră ca lucrările la noul spital de la Iaşi să fie finalizate înainte de termenele prevăzute în contract, respectiv finalul anului 2028.

850 de paturi
Spitalul Regional de Urgenţă Iaşi va fi desfăşurat pe o suprafaţă de teren de 120.000 metri pătraţi în zona Moara de Vânt şi va avea nouă o suprafaţă construită totală de 202.689 metri pătraţi.

SRU Iaşi va avea nouă etaje, 850 de paturi şi 20 de săli de operaţie.

Valoarea totală a proiectului SRU Iaşi este estimată la 668 milioane de euro, bani alocaţi din fonduri europene, un împrumut de la Banca Europeană de Investiţii şi de la bugetul de stat.

Spitalele regionale de urgenţă de la Cluj şi Iaşi vor fi cele mai avansate din România şi, probabil, unele dintre cele mai avansate din Uniunea Europeană, a declarat, la începutul anului, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, cu ocazia semnării contractelor pentru construirea celor două unităţi medicale.

„Vor fi cu siguranţă cele mai avansate spitale din România şi probabil că unele dintre cele mai avansate spitale din Uniunea Europeană, ca şi nivel de furnizare a serviciilor, deservind zona Moldovei, zona Transilvaniei şi Oltenia. Bucureştiul, de exemplu, care are multe spitale de urgenţă, poate să facă faţă în alt mod, dar cu siguranţă şi în Bucureşti e nevoie de noi instituţii spitaliceşti care să corespundă acestor standarde de calitate a îngrijirii pacienţilor”, a afirmat Alexandru Rafila.

Ministrul a menţionat că la finele anului 2021, atunci când a preluat portofoliul de ministru, toate cele trei proiecte pentru spitalele regionale aveau doar studii de fezabilitate, fără să fie realizate procedurile pentru întocmirea studiilor tehnice. Elaborarea proiectelor tehnice pentru cele trei spitale a durat aproximativ un an, iar ulterior au fost finalizate licitaţiile pentru începerea propriu-zisă a construcţiilor la Cluj şi la Iaşi. Acelaşi lucru se va întâmpla „în perioada imediat următoare” şi pentru spitalul de la Craiova, a spus ministrul Sănătăţii.

„Cred că mesajul puternic pe care trebuie să îl dăm cu toţii, pentru că de data asta este un mesaj adevărat, nu este un mesaj demagogic, este următorul: România construieşte spitale”, la adăugat ministrul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este protejat !!