Epic fail pentru Ioana Mihăilă: doar 132 de persoane s-au vaccinat în centrul unde a stat ministrul
Ministrul Sănătații, Ioana Mihăilă, a participat sâmbătă la evenimentul Maratonul Vaccinării din localitatea Vedea, județul Giurgiu. Până la închiderea centrului, 132 de persoane s-au vaccinat anti-COVID.
Ministrul Sănătații, Ioana Mihăilă, a participat la evenimentul de sâmbătă în calitate de voluntar. Demnitarul a vorbit despre problemele pe care le întâmpină organizatorii campaniei de vaccinare în mediul rural.
„Este clar pentru toată lumea că vaccinându-ne putem scăpa de pandemie şi putem reveni la viaţa noastră de dinainte. Cred că ce s-a întâmplat astăzi aici este suficient să ne arate că nu contează culoarea politică, că vârsta nu contează şi dacă oamenii se implică lucrurile merg spre bine.
Da, nu e uşor, va fi din ce în ce mai dificil de acum înainte, pentru că trebuie să începem să vaccinăm în mediul rural mai activ şi mai mult, dar cred că prin astfel de exemple de bune practici vom reuşi până la urmă”, a declarat Ioana Mihăilă.
La eveniment a participat ca voluntar și secretarul de stat în Ministerul Sănătații, Monica Althamer.
Maratonul Vaccinării din localitatea Vedea se desfășoară sâmbătă și duminică, în intervalul orar 8.00 – 18.00, la Școala Gimnazială „Apostol Arsache”. În prima zi a evenimentului s-au vaccinat 132 de persoane.