Florin Cîțu l-a demis pe șeful ANPC, singurul care a amendat multinaționalele străine și a creat departamentul BlackFriday
Fostul preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Claudiu Dolot, susţine într-o postare pe Facebook că în timpul mandatului său a desfăşurat „un adevărat maraton al campaniilor de informare, educare şi prevenţie”, dar şi foarte multe controale, astfel încât drepturile consumatorilor să fie respectate, singurul care a amendat multinaționalele străine și a creat departamentul BlackFriday
Claudiu Daniel Dolot a fost schimbat din această funcţie, conform unei decizii a premierului interimar, Florin Cîţu, publicată joi în Monitorul Oficial.
„Astăzi, am aflat că mandatul meu de preşedinte al ANPC s-a încheiat. Problemele sunt mereu după uşa biroului, iar oamenii de astăzi şi de mâine trebuie să înţeleagă că din birou nu se observă lucrurile foarte clar, ci de pe teren, acolo unde trebuie să se alinieze normalităţii şi cerinţelor oamenilor. Aşa mi-am construit întreaga carieră, prin foarte multă muncă şi fiind într-un contact permanent cu oamenii. Personal, consider că am învăţat această lecţie şi că randamentul meu din fruntea ANPC a fost doar pentru a proteja consumatorii, dar mai ales pentru a le arăta respectul cuvenit. Astăzi se încheie misiunea mea din fruntea ANPC, însă drumul meu către a construi un viitor mai bun continuă. Pe timpul mandatului am desfăşurat un adevărat maraton al campaniilor de informare, educare şi prevenţie, dar şi foarte multe controale, pentru a ne asigura că drepturile consumatorilor sunt respectate. Am reuşit să mă ţin de cuvânt şi să îmi respect principiile, din prima zi de mandat şi până la finalul acestuia!”, a scris joi seara, pe reţeaua de socializare, fostul şef al ANPC.
El a menţionat că a întâlnit oameni extraordinari în ANPC, cu care a făcut echipă şi care i-au oferit încredere şi o totală deschidere.
„Le mulţumesc pentru implicare şi efortul depus, iar preţuirea mea pentru ei este una dincolo de cuvinte. Funcţiile sunt trecătoare, dar cel mai important este ceea ce laşi în urmă. Protecţia consumatorilor nu se negociază, sens în care doar acţiunile, însoţite de rezultate, contează! Drumul meu continuă, animat de aceleaşi principii şi valori care m-au format ca om. Sunt convins că doar munca şi faptele te recomandă, iar smerenia este o valoare pe care tot mai mulţi ar trebui să o aibă”, a mai scris Claudiu Dolot.
Acesta a fost fost numit în funcţia de preşedinte al ANPC la finele lunii februarie 2021.
Începând cu data de 18 noiembrie, atribuţiile de preşedinte al ANPC au fost preluate de Mihai Culeafă, vicepreşedinte al Autorităţii, până la numirea unui nou preşedinte, în condiţiile legii.