Judecătoria Mangalia, decizie de ultim moment în dosarul lui Vlad Pascu
Judecătoria Mangalia a decis luni, 3 iunie 2024, menținerea în stare de arest preventiv a lui Pascu Matei Vlad acuzat de producerea tragicului accident de la 2 Mai din data de 19 august 2023. Doi tineri – Sebastian și Roberta – au murit pe loc iar alți trei au fost grav răniți.
Decizia Judecătoriei Mangalia nu este una definitivă! Este vorba despre verificarea din oficiu a măsurii preventive din acest dosar, după ce tot Judecătoria Mangalia a respins, vineri, ca neîntemeiată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu formulată de inculpat. Nici această decizie nu este definitivă.
„Constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive dispuse faţă de inculpatul Pascu Matei – Vlad, fără antecedente penale, cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi părăsirea locului accidentului prevăzute de art. 192 alin. (1), (2) şi (3), art. 196 alin. (1) şi (4), art. 336 alin. (2) şi art. 338 alin. (1), toate din Codul penal, cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal.
Menține măsura arestării preventive față de inculpatul Pascu Matei – Vlad, cu datele de mai sus, pe o durată de 60 de zile, de la data de 03.06.2024 până la data de 01.08.2024 inclusiv.
Respinge ca neîntemeiate cererile formulate de inculpat prin apărător privind revocarea arestării preventive și înlocuirea arestării preventive cu arestul la domiciliu.
Măsura dispusă de instanţă cu privire la inculpatul Pascu Matei – Vlad va fi comunicată administraţiei locului de deţinere.
În baza art. 275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză rămân în sarcina statului.
Cu drept la contestaţie în termen de 48 ore de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei care au lipsit.
Pronunţată în ședință publică, azi, 03.06.2024“, se arată în minuta Judecătoriei Mangalia.
Matei Vlad Pascu este suspectat de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi părăsirea locului accidentului. Pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.