Mesajul lui Florin Cîțu pentru turiștii de la mare: Ne vedem vara aceasta și în Vamă. Vă mulțumesc că ați ales să vă vaccinați
Premierul Florin Cîțu le-a transmis un mesaj românilor aflați pe litoral. El a spus că va merge și în Vama Veche și le-a mulțumit pentru că s-au vaccinat împotriva COVID-19.
„Vă promit că ne vedem vara aceasta și în Vamă. Vă mulțumesc că ați ales să vă vaccinați. Doar așa revenim la all-nighters (petreceri care țin toată noaptea, n.r.)”, a scris Florin Cîțu pe Facebook.
Postarea vine după ce mai mulți tineri aflați în Vama Veche l-au chemat pe premier acolo.
Zeci de mii de turiști își petrec acest weekend la mare, în minivacanța de Paște, care coincide și cu cea de 1 Mai, momentul de debut al sezonului estival. Din cauza pandemiei, petrecerile sunt interzise. În nicio stațiune, cluburile și terasele nu pot rămâne deschise după ora 22:00. Așa s-a întâmplat și aseară în Vama Veche, cunoscută pentru petrecerile care se încheiau după răsăritul soarelui.