O Curte de Apel a anulat condiţia vaccinării sau a testării la evenimente: ”Sentința nu este definitivă și nu este executorie”
O Curte de Apel a anulat condiţia vaccinării sau a testării la evenimente: ”Sentința nu este definitivă și nu este executorie”. Curtea de Apel Cluj a hotărât anularea în parte a Hotărârii de Guvern nr.580/2021 în ce privește condiționarea participării la spectacole, nunți, botezuri, competiții sportive sau alt gen de evenimente de prezentarea de către participanți a dovezii vaccinării sau a unui test negativ la Covid-19.
Despre acest subiect, fostul președinte CCR, Augustin Zegrean a declarat la B1 TV, că această decizie a magistraților clujeni devine obligatorie pentru toate instanțele doar după ce ICCJ dă o decizie definitivă în acest sens.
„Românii trebuie să înțeleagă că nu judecătorii fac legi. Legile le face Parlamentul, ordonanțele le face Guvernul și le aprobă Parlamentul. Dacă această sentință care a fost dată de Curtea de Apel Cluj va fi menținută de Înalta Curte, înseamna că asta va fi practica Înaltei Curți și că aceasta va trebui respectată. Deciziile date de Înalta Curte sunt obligatorii pentru instanțele ierarhic inferioare.
Judecătorul este independent și inamovibil. Nimeni nu îl poate verifica sau cerceta pe soluțiile pe care le dfă decât pe căile de atac. ÎCCJ, la secția de contencios administrativ, unde va ajunge acest recurs este cu trei ani în urmă, deci are dosare de acum trei ani nesoluționate. Dacă va merge la Înalta Curte probabil că așa va fi.
Este o hotărâre de Guvern și aceea a fost cenzurată de Curtea de Apel Cluj. Hotărârea de Guvern nu are valoare de lege, are valoarea ei și obligativitatea ei. Dacă Curtea de Apel Cluj a considerat-o nelegală și a pronunțat o astfel de sentință, sentința nu este definitivă, nu este executorie. Încă nu e de sărit în apă”, a declarat Augustin Zegrean.