Social

O grupare periculoasă care se ocupa de pornografie infantilă, trafic de minori şi şantaj a fost destructurată

Trei percheziţii au fost făute de poliţişti şi jandarmi, într-un dosar de pornografie infantilă, trafic de minori şi şantaj, joi, în judeţul Caraş- Severin. Victimele au vârste cuprinse între 15 şi 17 ani şi au fost racolate prin intermediul reţelelor de socializare.

”În această dimineaţă, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Caraş-Severin, împreună cu procurori D.I.I.C.O.T. –B.T. Caraş-Severin, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, la persoane bănuite de constituirea unui grup infracţional organizat, pornografie infantilă, trafic de minori şi şantaj. Din cercetări a reieşit că, în perioada 2018-2021, trei bărbaţi ar fi abordat, prin intermediul reţelelor de socializare, folosindu-se de conturi false create în acest scop, diferite victime minore, pe care le-ar fi determinat să realizeze şi să le trimită fotografii şi materiale video cu caracter pornografic”, se arată într-un comunicat de presă, de joi, al Inspectoratului de Poliţie Caraş – Severin.

Materialele ar fi fost ulterior distribuite pe internet sau ar fi fost folosite ca mijloc de şantaj pentru obţinerea de beneficii materiale de la victime, precum şi pentru furnizarea în continuare de astfel de materiale către membrii reţelei infracţionale.

”Pentru recrutarea victimelor, aceştia le-ar fi ademenit cu câştiguri uriaşe sau la dezvoltarea unor false relaţii sentimentale cu victimele. Până în prezent, în cauză au fost identificate 9 victime minore, cu vârste cuprinse între 14 şi 17 ani. De asemenea, din probatoriul administrat, există indicii privind săvârşirea infracţiunii de înşelăciune. Bărbaţii bănuiţi şi-ar fi creat, pe reţelele de socializare, conturi false cu identitatea unor femei, abordând, prin intermediul acestor conturi, diferite victime, bărbaţi, în scopul dezvoltării unor false relaţii sentimentale, în cadrul cărora ar fi fost convinşi să le trimită diverse sume de bani”, mai arată sursa citată.

În cadrul aceluiaşi dosar penal, la data de 11 februarie a.c., poliţiştii, sub coordonarea procurorilor, au făcut alte 6 percheziţii domiciliare, fiind emise 5 mandate de aducere pe numele unor persoane bănuite de comiterea faptelor, conform agerpres.

Dacă v-a plăcut acest articol, puteți urmări Ziarul Autentic pe Facebook printr-un Like mai jos:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este protejat !!