Probele orale de la Bacalaureat se anulează

Guvernul a modificat legislația din Educație, astfel încât nu vor avea loc examenele de competențe la probele orale de Bacalaureat iar recunoașterea acestora se va echivala.

Măsura a fost adoptată în Ordonanța de Urgență prin care a fost reglementată și gratuitatea transportului acordat elevilor.

„Pentru anul școlar 2019-2020, probele de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă pentru elevii care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale, probele de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională studiată pe parcursul învăţământului liceal și probele de evaluare a competenţelor digitale se echivalează/se recunosc conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educației și cercetării, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență”, arată un comunicat al Ministerului Educației.

Ministrul Educației, Monica Anisie, va urma să clarifice măsurile adoptate în ședința Executivului de joi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este protejat !!