Diverse

Guvernul a decis prelungirea șomajului tehnic până la data de 1 iunie

Guvernul a decis joi prelungirea şomajului tehnic până la data de 1 iunie, cu posibilitatea menţinerii acestei forme de sprijin în domeniile care vor fi în continuare restricţionate, în funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice, a anunţat vicepremierul Raluca Turcan.

„Guvernul a decis astăzi prelungirea şomajului tehnic până la data de 1 iunie 2020 cu posibilitatea menţinerii acestei forme de sprijin în domeniile care vor fi în continuare restricţionate în funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice. Vorbim deopotrivă despre angajaţi cu contracte individuale de muncă, dar şi despre profesii liberale, PFA şi alte categorii de profesionişti. Intenţia noastră declarată este, aşadar, să acordăm această formă de sprijin şi, în paralel, cu data de 1 iunie să venim cu măsuri active”, a declarat Raluca Turcan, la finalul şedinţei de Guvern.

Ea a precizat că măsura face parte dintr-o ordonanţă de urgenţă adoptată de Executiv pentru prelungirea unor măsuri de sprijin pe mai multe domenii, printre care şi cel al protecţiei sociale, pentru oameni şi companii după perioada stării de urgenţă.

„Aceste măsurile se vor aplica pentru o perioadă limitată de timp şi doar în unele domenii pentru care se vor menţine restricţii, acestea vor merge în paralel cu măsurile active de relansare a economiei şi de sprijin ţintit pentru categoriile vulnerabile”, a menţionat Turcan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este protejat !!