International

Putin & Lukaşenko = LOVE. Dragoste mai ceva ca pe Titanic. Rusia va acorda un ajutor financiar pentru Belarus

Putin & Lukaşenko = LOVE. Dragoste mai ceva ca pe Titanic după un summit între Putin și Lukaşenko. Rusia va elibera o tranșă de 500 de milioane de dolari către Belarus, a doua dintr-un împrumut de 1,5 miliarde de dolari pe care Moscova l-a promis Minskului ca parte a eforturilor de a stabiliza situaţia din ţara vecină. Sprijinul financiar a fost anunţat după ce preşedintele rus Vladimir Putin a purtat o a doua zi de discuţii cu Lukaşenko, zi ce s-a încheiat pe un iaht în Sochi, relatează Al Jazeera, preluată de Mediafax.

Moscova şi-a intensificat sprijinul pentru preşedintele bielorus Alexandru Lukaşenko, pe fondul indignării din Occident cu privire la deturnarea avionului Ryanair şi arestarea jurnalistului Roman Protasevici.

Minsk a primit o primă tranşă de 500 de milioane de dolari în octombrie anul trecut şi va primi a doua tranşă înainte de sfârşitul lunii iunie, a informat agenţia de ştiri RIA. De asemenea, Rusia s-a angajat să ia în considerare creşterea zborurilor către Belarus, pentru a compensa efectul interdicţiilor de zbor ale UE, potrivit purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Summitul de două zile al lui Putin şi Lukaşenko a venit în momentul în care Uniunea Europeană şi Statele Unite au denunţat Belarusul pentru că a folosit o ameninţare falsă cu bombă pentru a forţa un avion Ryanair să aterizeze la Minsk. Autorităţile bieloruse au trimis un avion de luptă pentru a escorta avionul, înainte de a-l aresta pe jurnalistul Roman Protasevich şi prietena sa Sofia Sapega, cetăţean rus.

Ambii sunt în închisoare acuzaţi că au orchestrat revolte în masă. Protasevici ar putea fi închis până la 15 ani.

Mai multe naţiuni europene au impus interdicţii de zbor pentru spaţiul aerian din Belarus, în timp ce SUA a spus că pregăteşte sancţiuni asupra a nouă companii bieloruse de stat ce vor intra în vigoare pe 3 iunie. Washingtonul a mai spus că lucrează cu UE la întocmirea unei liste a sancţiunilor ce vor viza membri cheie ai guvernului Lukaşenko.

Dacă v-a plăcut acest articol, puteți urmări Ziarul Autentic pe Facebook printr-un Like mai jos:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este protejat !!