Diverse

(VIDEO) În prima zi de vară, ninge ca-n povești la Bâlea Lac. Stratul de zăpadă măsoară 137 de centimetri

Camerele care transmit live de la Bâlea Lac au făcut o surpriză în această dimineață internauților. Deși este 1 iunie și vara ar trebui să își intre în drepturi, în Munții Făgăraș iarna încă este la ea acasă, iar de mai bine de trei ore ninge ca-n povești la Bâlea Lac. Noul strat de zăpada se va depune peste un strat deja existent de aproximativ 1 metru grosime.

De asemenea, a fost semnalată zăpadă și la stația meteorologică de la vârful Omu și în alte zone înalte din Munții Carpați.

„În acest moment, stratul de zăpadă măsoară 137 de centimetri în sectorul Bâlea Lac-Cota 2000 Transfăgărașan. Temperaturile în zona de creasta se vor menține între -2 până la +12 grade, ceea ce va umezi stratul inghetat in cursul noptii. Riscul de avalanșă comunicat, este de gradul 2 (risc moderat) peste 1800 metri, sub aceasta altitudine, stratul de zapada fiind discontinuu. Atenție, risc moderat nu înseamnă absența riscului de avalanșă! Chiar și la 1800-1900 de metri, persoanele pot fi surprinse de avalanșe care vin de la altitudini superioare, în plus, nu pot fi cuantificate toate plăcile de vânt umede, formate la altitudini mai mici.

Linia potecilor din creasta masivelor care depășesc altitudinea de 1800 de metri din județul Argeș, nu este vizibilă din cauza zăpezii, punând probleme de orientare și de siguranță. In plus, stratul de zapada umed are un substrat inghetat, cam la 20-30 de centimetri, ceea ce il face foarte instabil. In zona varfului Moldoveanu sunt inca prezente cornise mari orientate spre est, care se inmoaie in timpul zilei, existand pericolul de rupere sub greutatea alpinistilor.

În aceste condiții, toate traseele turistice montane din zona argeșeană care urca spre traseele de creasta sau traseele de creasta propriu-zise ale Făgărașului, Pietrei Craiului, Leaotei și masivul Iezer Păpușa integral, sunt si raman închise. În caz de nevoie, turiștii aflați în dificultate, trebuie să sune la Dispeceratul Național Salvamont, folosind sintagma 0salvamont, prin apăsarea tastelor corespunzătoare literei, unde un dispecer va redirecționa apelul către formația Salvamont pe raza căreia se află situația în cauză. Deasemenea, la acest număr, pot fi cerute și informatii privitoare la starea traseelor turistice. Pentru apelul de urgență, formați 112“, transmitea Salvamont Argeș în urmă cu o săptămână.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este protejat !!