PoliticaUltima Ora

UCTR: noi respectăm valorile și interesele României. Tătarii nu se simt reprezentați de gestul Primăriei Medgidia

Potrivit unui comunicat Uniunea Culturală a Tătarilor din România își manifestă îngrijorarea față de apariția în spațiul public a unor acțiuni și declarații care se doresc atribuite comunității tătare din România. Membrii UCTR, nu se simt reprezentați de gestul Primăriei Medgidia, noi respectăm valorile și interesele României și a poporului român, conform statutului de țară membră NATO și a Uniunii Europene.

”Membrii Uniunii Culturale a Tătarilor din România (UCTR) se delimitează clar de acțiunea primarului Valentin Vrabie, care vrea să amplaseze bustul unui artist care nu reprezintă cultura și identitatea comunității tătare. Credem că administrația locală din Medgidia trebuie să acorde atenție personalităților neamului românesc indiferent de etnie. Sunt atestări istorice ce dovedesc că tătarii din România au conviețuit în Dobrogea, de aproape 800 de ani, fiind urmașii tătarilor din Crimeea ce s-au stabilit aici, pe meleagurile românești din Dobrogea.

Așadar, aceste încercări forțate nu au nici o legătură cu identitatea și conservarea etniei tătare. Tătarii au dovedit întodeauna loialitate pe față de statul român și instituțiile sale, față de valorile europene. De asemenea, facem apel la primarul Valentin Vrabie să revizuiască factorii care au stat la baza deciziei dânsului, pentru că acest lucru, nu face nimic altceva decât să distorsioneze identitatea etnică din Dobrogea.  

Membrii UCTR, nu se simt reprezentați de gestul Primăriei Medgidia, noi respectăm valorile și interesele României și a poporului român, conform statutului de țară membră NATO și a Uniunii Europene.

Prezentul comunicat este transmis, ca urmare a deciziei administrației locale din Medgidia de a răspunde solicitărilor Ambasadei Kazahstanului în România de a amplasa în Piațeta “Decebal” bustul unui compozitor din Kazahstan, personalitate care nu poate fi asociată cu tătarii din România”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este protejat !!