Social

VIDEO: O tânără din Buzău aflată în carantină, a fugit ca să-și vadă iubitul

O tânără de 20 de ani, din Buzău, întoarsă recent din Elveția, a fugit în noaptea de marți spre miercuri din spitalul de boli infecțioase din localitate, unde se afla în carantină, ca să-și vadă iubitul.

Poliția și jandarmeria au intrat în alertă la scurt timp după ce au aflat că pacienta a părăsit unitatea medicală, potrivit Știri de Buzău.

După revenirea din străinătate, în urmă cu patru zile, fata fusese plasată în izolare la domiciliu și apoi în carantină. Marți noapte a fugit din spital ca să-și vadă iubitul.

Fata se afla la domiciliul iubitului ei când a fost contactată de jandarmi. Cei doi au aflat că trebuie să părăsească urgent apartamentul și să aștepte autoritățile sanitare în fața blocului.

„Am plecat pentru că nu am nimic, domnule. Am făcut teste. Dar eu o să plec iar acuma”, le-a spus tânăra polițiștilor.

Surse din rândul autorităţilor locale au declarat corespondentului MEDIAFAX că, inițial, tânăra a fost plasată în izolare la domiciliu, dar a ieșit din casă. A fost amendată și plasată în carantină, în spital.

După fuga din carantină, tânăra a fost amendată din nou. Ea și iubitul ei au fost plasați în carantină.

Tânără fugită din carantină, depistată de jandarmi în brațele iubitului

Tânără fugită din carantină, depistată de jandarmi în brațele iubitului. https://stiridebuzau.ro/actualitate/video-tanara-fugita-din-carantina-depistata-de-jandarmi-in-bratele-iubitului-2503.html

Publicată de Stiri de Buzau pe Miercuri, 25 martie 2020

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este protejat !!