TAROM reia zborurile începând cu 2 mai. Compania a anunțat primele destinaţii
Compania naţională de stat TAROM reia zborurile începând cu 2 mai. Prima destinaţie spre care se va putea zbura este Amsterdam, iar în următoarele zile vor fi zboruri și spre Atena, Paris şi Frankfurt, informează Mediafax.
Dacă în zilele de 2 şi 4 mai compania va opera un zbor spre Amsterdam, respectiv Atena, în data de 6 mai vor putea fi făcute călătorii spre Paris, Frankfurt, Amsterdam.
Zborurile se înmulţumesc ulterior, pe 8 mai, când pot fi rezervate bilete şi spre Munchen.
Blue Air a anunțat de asemenea că îşi reia zborurile. Compania low-cost românească a reintrodus în sistemul de rezervări pentru zboruri din România către mai multe oraşe din România şi Europa, acestea vor fi operate de la jumătatea lunii mai.
Și compania low-cost Wizz Air intenționează să reia zborurile către mai multe destinații din Europa. Primele vor avea loc la finalul lunii aprilie, pentru câteva orașe, urmând ca destinațiile să se extindă la începutul lunii mai.
Adina Vălean, comisarul european pentru transporturi a afirmat că sunt necesare nişte măsuri de distanţare socială pentru a relua zborurile, însă nu au fost încă alcătuite.
Guvernul a aprobat în şedinţa de Guvern de joi seara, acordarea unui credit de salvare pentru companiile aeriene româneşti Blue Air şi TAROM. Acestea au solicitat anterior o sumă de 130 de milioane de euro pentru a trece cu bine peste criza coronavirusului.