Diverse

Un sportiv de lot național și-a omorât iubita cu un cuțit de bucătărie. Între 250 și 350 de femei sunt ucise anual de partenerii lor în această țară

După ce un fotbalist și-a ucis fiul de numai cinci ani, suspect de coronavirus, Turcia este din nou șocată de o tragedie.

Pugilistul Selim Ahmet Kemaloglu (26 de ani), aflat în lotul național, și-a omorât prietena cu un cuțit.

După o ceartă aprinsă cu logodnica sa, Zeynep Șenpinar (25 de ani), sportivul a înjunghiat-o în piept, cu un cuțit de bucătărie.

Cei doi locuiau împreună într-un apartament din Mugla, un orășel din sud-vestul Turciei. Imediat după crimă, Kemaloglu a sunat la 112 și a mărturisit tot.

Medicii veniți de urgență la fața locului nu au putut decât să constate decesul. Pugilistul s-a rănit și pe el însuși în timpul scandalului.

El a fost reținut și apoi trimis la spital pentru îngrijiri medicale.

Violența domestică împotriva femeilor este una dintre marile probleme existente în Turcia. În fiecare an, în țara cu circa 83 de milioane de locuitori între 250 și 350 de femei sunt ucise de partenerii lor, potrivit publicației locale Bianet, citate de Marca.

Organizațiile non-guvernamentale feministe susțin însă că numărul e și mai mare, undeva în jur de 400.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este protejat !!