Sanatate

Vaccinarea copiilor de 5-11 ani poate începe mai devreme în România. Decizia EMA, pe 25 noiembrie

România a început pregătirile pentru demararea campaniei de vaccinare a copiilor cu vârste între 5 și 11 ani, a anunțat marți Valeriu Gheorghiță, în conferința săptămânală de presă. El a precizat că o decizie a Agenției Europene de Medicamente (EMA) este așteptată pe 25 noiembrie, dar debutul campaniei depinde de momentul primirii flacoanelor de vaccin, întrucât pentru această grupă se folosește o doză redusă de vaccin Pfizer/BioNTech.

„Am spus săptămâna trecută că se așteaptă decizia Agenției Europene a Medicamentului la jumătatea lunii decembrie, însă ultimul calendar practic devansează acest termen și se așteaptă ca la jumătatea – a doua parte a lunii noiembrie să avem această actualizare. Foarte probabil pe data de 25 noiembrie vom avea opinia EMA. Iar pentru vaccinul Moderna care a propus documentația pentru evaluare la EMA se așteaptă ca autorizarea să se acorde la jumătatea lunii decembrie”, a declarat Valeriu Gheorghiță.

Doza administrată copiilor de 5-11 ani va fi însă mai mică – 10 micrograme, față de 30 de micrograme, doză utilizată pentru cei cu vârsta de peste 12 ani. Prin urmare, debutul efectiv al vaccinării depinde de primirea acestor doze reduse de vaccin Pfizer.

„Concret, când se va putea demara activitatea de vaccinare depinde de momentul livrărilor, care deocamdată nu este confirmat pentru nicio țară europeană. Este posibil să fie în decembrie sau, mai puțin probabil, în ianuarie 2022”, a precizat Valeriu Gheorghiță.

„E foarte important să avem dozele specifice. Vorbim de flacoane diferite, flacoane multidoză, cu 10 doze, iar doza și de circa 10 micrograme, o treime din doza pentru adulți. Eficacitatea este de peste 90% în prevenirea bolii simptomatice”, a completat medicul. În așteptarea deciziei EMA, și România a început pregătirile organizatorice pentru a putea vaccina această populație.

„Am demarat activitatea de organizare a campaniei de vaccinare. La acest moment, centralizăm solicitările din fiecare județ de înființare a unor centre de vaccinare în unitățile sanitare cu paturi sau ambulatorii care au secții sau compartimente de pediatrie. În centrele de vaccinare unde există vaccin Pfizer pentru persoanele de peste 12 ani vom organiza un cabinet de vaccinare în cadrul centrului destinat pentru grupa de vârstă 5-11 ani”, a explicat președintele CNCAV.

De asemenea, se vor face modificări în platforma informatică pentru ca minorii să poată fi programați la vaccinare de pe un cont de adult, similar procedurii de la grupa 12-17 ani. Vaccinare acestei grupe de vârstă a început deja în Statele Unite și în Israel cu vaccinul produs de Pfizer/BioNTech.

De asemenea, în Europa, Austria a decis să înceapă campania înainte de o decizie a Agenției Europene a Medicamentului, pe fondul creșterii numărului de cazuri. SUA au vaccinat aproape un milion de copii între 5 și 11 ani cu Pfizer, într-o săptămână de la autorizarea acestui vaccin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este protejat !!