International

(VIDEO) Maia Sandu, după ce a votat: Oamenii trebuie să își facă timp să meargă la vot. Cetăţenii se pot elibera de hoţi

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, şi-a exercitat dreptul la vot. Ea a declarat că alegerile parlamentare nu mai sunt despre puterea politicienilor, ci despre puterea oamenilor.

Ea i-a încurajat pe moldoveni să iasă la vot şi să decidă cine vor fi cei care vor conduce ţara în următorii patru ani. Preşedintele a fost aplaudat de mai mulţi susţinători adunaţi în faţa secţiei de votare.

Citește și: Mâine se decide prin vot soarta Republicii Moldova. Moldovenii către Vest sau Est și lupta contra corupției

„Aceste alegeri sunt despre puterea oamenilor, nu despre puterea politicienilor. Vreau să-i încurajez pe oameni să creadă în puterea lor. Este o zi importantă, în care cetăţenii se pot elibera de hoţi.

Să aleagă un Parlament cinstit care să muncească în interesul oamenilor. Parlamentul gestionează banii țării și trebuie să fim atenți pe cine alegem ca să ne gestioneze banii. Am votat pentru un Parlament cinstit cu care să pot lucra pentru binele țării. Îi îndemn pe cetățeni să facă următorul pas, să curățăm Parlamentul, Guvernul. Am văzut oameni care stau în rânduri mari. Îi îndemn pe cetățeni să voteze un Parlament care să soluționeze aceste probleme, să voteze oameni care să îndeplinească cerințele oamenilor. Vă îndemn să vă faceți timp pentru drumul la vot. De decizia de astăzi depinde cât de repede vom ajunge să construim o țară prosperă”, a spus Sandu.

Citește și: Duminică, cetățenii din Republica Moldova sunt chemați la urne ca să curețe Parlamentul țării de corupți

La finalul mesajului, Maia Sandu i-a chemat pe moldoveni la secțiile de votare. Până la ora 11.00, aproximativ 16% dintre cetățenii cu drept de vot și-au exercitat acest drept.

„Am văzut că sunt oameni care votează în condiții dificile… Dragi oameni, vă rog să vă faceți timp și să mergeți la votare, vă rog să vă sunați rudele și prietenii”, a spus Sandu.

Duminică, în Republica Moldova au loc alegeri parlamentare anticipate. Mai multe secții de votare sunt deschise în România la București, Timișoara, Brașov, Cluj-Napoca, Craiova, Sibiu, Iași, Suceava, Galați, Bacău și Constanța.

Bucureşti (sediul Autorităţii Electorale Permanente): str. Stavropoleos 6, sector 3;
Bucureşti (sediul Biroului Electoral Central): str. Eugeniu Carada 1, sector 3;
Iaşi: Casa de Cultură a Studenţilor, str. Vasile Conta, nr.30;
Suceava: Universitatea “Ştefan cel Mare Suceava”, str. Universităţii, nr. 13;
Galaţi: Universitatea “Dunărea de Jos”, str. Domnească, nr. 47;
Bacău: Universitatea “Vasile Alecsandri”, Calea Mărăşeşti, nr. 157;
Cluj-Napoca: Casa de Cultură a Studenţilor, Piaţa “Lucian Blaga”, nr. 1-3;
Timişoara: Colegiul Naţional de Artă “Ion Vidu”, str. Cluj, nr. 12;
Braşov: Casa de Cultură a Studenţilor, str. Memorandumului, nr. 39;
Sibiu: Şcoala Gimnazială “Regina Maria”, str. Zaharia Boiu, nr. 1;
Constanţa: Universitatea “Ovidius”, b-dul Mamaia, nr. 124, Aleea Universităţii nr. 1;
Craiova: Universitatea “Craiova”, str. Alexandru Ioan Cuza, nr. 13.

Secțiile de votare s-au deschis la ora 7.00 și vor fi deschise până la ora 21.00.

Dacă v-a plăcut acest articol, puteți urmări Ziarul Autentic pe Facebook printr-un Like mai jos:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este protejat !!