Vlad Voiculescu îl acuză pe Orban că-și face campanie în spitalele din București
Propunerea USR-PLUS la funcţia de viceprimar al Bucureştiului susţine că guvernului Orban a modificat Codul Administrativ „în mod abuziv, electoral interesat, prostesc și iresponsabil”, iar din această cauză nu își poate prelua mandatul, deși au trecut aproape două luni de la alegerile locale. În plus, Voiculescu acuză „vizitele de lucru” ale premierului Ludovic Orban în spitalele din București, acolo unde vechile practici se perpetuează.
Vlad Voiculescu explică, într-un mesaj postat pe Facebook, de ce nu şi-a preluat încă funcţia de viceprimar al Capitalei, cu toate că au trecut două luni de la alegerile locale.
„Săptămâna asta se împlinesc două luni de când votul bucureștenilor nu e respectat. Consiliul General al Municipiului București nu avut nici măcar o ședință, iar viceprimarii generali nu au fost aleși de Consiliu”, scrie Voiculescu pe Facebook.
El acuză că vinovat de această situație este guvernul Orban, care în urmă cu o lună a modificat Codul Administrativ „în mod abuziv, electoral interesat, prostesc și iresponsabil”.
Argumentele lui Vlad Voiculescu:
(1) ABUZIV – pentru că modificarea unei legi fundamentale a fost făcută peste noapte, fără niciun fel de consultare, prin ordonanță de urgență; regulile jocului au fost schimbate în timpul jocului, mai precis după ce anumite consilii deja își aleseseră viceprimarii.
(2) ELECTORAL interesat – pentru că nu e un secret că PNL acționează doar electoral, că își dorește toată puterea și că încearcă să amâne până după alegerile din 6 decembrie orice negociere.
(3) IRESPONSABIL – pentru că blochează respectarea promisiunilor votate de sute de mii de oameni (176.000 de voturi a avut doar Alianta USR-PLUS în București), nu rezolvă problemele reale ridicate de pandemie (ex: alegerile de persoane – viceprimari, comisii etc. – trebuie în continuare făcute fizic, ceea ce în condițiile date va fi dificil) și perpetuează starea de fapt din perioada Firea-PSD”.
Atac la Orban
„În spitalele din București – care, teoretic, erau în responsabilitatea mea – asta se traduce prin perpetuarea grobianismului, a cumetriilor, a hoției, a incompetenței, a amenințărilor față de avertizorii de integritate și a celor care așteptau schimbarea”, scrie Vlad Voiculescu.
Domnul premier Orban a fost în vizită la spitalele din București, iar din fotografiile oficiale din timpul „vizitelor de lucru” vedem că una dintre întâlnirile importante a fost cu domnul Remus Mihalcea, managerul Spitalului Colentina și locul 1 pe lista PSD Argeș pentru Camera Deputaților, anunţă viitorul viceprimar al Capitalei.