PoliticaUltima Ora

Cine se încălzește să succeadă ultimului bolșevic din Guvernul României?

După ce și-a pus în cap toată Biserica Ortodoxă, inclusiv pe Patriarhul Daniel, pentru că nu a făcut nimic în timpul pandemiei pentru ca bisericile să rămână deschise, soarta ultimului pupil al lui Ion Iliescu din Guvern este pecetluită. PNL a încasat o lovitură de imagine foarte puternică din partea Patriarhului Daniel și a preoților care nu au avut în Departamentul Cultelor un aliat în timpul pandemiei. Pesedistul Opaschi era însă ocupat cu cheltuirea bugetului deloc mic al instituției.

La toate acestea se adaugă gafa teribilă pe care a făcut-o Opaschi încercând să păcălească atât guvernul, cât și cultele. Acesta a organizat o așa-zisă sesiune de dialog cu cultele religioase la care au participat doar 6 din cele 18, absențe notabile fiind Federația Comunităților Evreiești, Biserica Armeană, Biserica Greco-Catolică și toate Bisericile Maghiare. La sfârșitul sesiunii, Opaschi a publicat un comunicat de presă din care reiese faptul că „cultele religioase consideră că nu s-au încălcat standardele și legislația internațională în materie de libertate religioasă”, în ciuda restricțiilor de la Paști, pelerinajele de la Sf. Parascheva și Sfântul Dimitrie Basarabov.  Participanții la întâlnire contactați de noi au spus că nu li s-a arătat comunicatul de presă înainte de a fi postat pe site, ceea ce a creat tensiuni suplimentare în rândul cultelor. În plus, agenția de presă oficială a Patriarhiei, basilica.ro, în prezentarea evenimentului menționat, nu preia intenționat declarația.

Surse din cadrul PNL spun că fenomenul corupției din cadrul instituției a intrat în vizorul DNA pentru că mai mulți parlamentari și chiar preoți s-au plâns că sunt condiționați pentru ca dosarele lor să fie acceptate. De asemenea, unii preoți se plâng că nu-și primesc salariul de la Secretariatul de Stat pentru Culte. Oare ce se întâmplă cu banii? Dacă DNA hotărăște să înceapă câteva urmăriri penale pe fondurile de la Departamentul Cultelor, este foarte posibil ca finanțarea Bisericii de la buget să fie sistată.

Citește și: Ce mai pregătește Ponta pentru Romania? Dinozaurii lui Iliescu de la Secretariatului de Stat pentru Culte.

În mediul politic se vehiculează mai multe nume, dintre care unele de-a dreptul amuzante:

George Pufan – fost inginer, omul de casă al lui Ion Iliescu, rămas șomer după ce și-a pierdut mandatul de la Curtea de Audit a UE; numirea sa ar putea fi o consecință a unei eventuale negocieri politice între Pro România și PNL după alegerile parlamentare din 6 decembrie.

Cristian Petcu – a fost secretar de stat la Ministerul Culturii, plagiator dovedit.

Ciprian Olinici este directorul televiziunii și radioului Trinitas, absolvent de studii teologice, inclusiv un doctorat în teologie. Deține legături bine conturate cu eparhiile BOR din țară și, mai ales, cu cele din diaspora, fiind apreciat și de reprezentanții altor culte din România. Și-a consolidat imaginea publică, mai ales în mediile culturale, după ce a preluat producția Festivalului Internațional ”George Enescu” și a Festivalului Național de Teatru, în detrimentul televiziunii publice.

Teodor Baconschi – fost ministru de Externe, apropiat de Patriarhul Daniel la începutul anilor 90, a fost tras pe dreapta după și-a arătat susținerea față de Elena Udrea.

Laurențiu Tănase – fost secretar de stat la culte în timpul mandatului lui Adrian Năstase, a candidat recent pentru un post la CNCD, obținând un singur vot.

Andrei Ungar. Bomboana de pe colivă este Andrei Ungar, „secretara” bolșevicului Victor Opaschi. Ungar e tipul clasic de cărător de servietă fără personalitate și fără nicio calificare, dar care își afișează tot timpul luxul, desi are un salariu de circa 3000 lei pe lună. El este cel care ține legătura și evidența parlamentarilor care solicită fonduri de la Secretariatul de Stat pentru Culte pentru bisericile din colegiile lor. Ungar este văzut deseori prin Parlament și la Pescariu Sports unde se întreține cu parlamentari. Tupeul fără margini și impostura îl fac pe Opaschi să tragă tot felul de sfori pentru ca insituția să îi rămână moștenire lui Andrei Ungar și îl prezintă drept „șeful și succesorul meu”, desi Ungar are doar 33 de ani, iar Opaschi 73. Probabil că Opaschi se teme de controalele Curții de Conturi și vrea neapărat ca în locul lui să rămână un fidel de-al lui care să-i mențină controlul.

Ultimul candidat este Stelian Gomboș, doctor în teologie, fost subsecretar de stat, cunoscut în lumea înaltelor fețe bisericești pentru conferințele duhovnicești pe care le organziează. Acesta ar fi preferat pentru poziție de secretar de stat în special de episcopii și stareții din Ardeal.

Citește și: Victor Opaschi, un servant al aparatului opresiv comunist a cultelor religioase de pe teritoriul României

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este protejat !!